„Dacã PSD nu acceptã propunerea, candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean”

Natalia Bumbac

Liderii PSD şi UNPR au semnat zilele trecute un protocol de colaborare privind alegerile din acest an. Unul dintre punctele documentului prevede ca organizaţiile judeţene şi locale să decidă dacă merg împreună sau separat în bătălia electorală din 5 iunie. Discuţiile pe tema protocolului vor continua şi în această săptămână, urmând ca liderii celor două partide să pună la punct toate detaliile acestei colaborări.
Discuţiile pe tema alianţei dintre preşedinţii organizaţiilor PSD şi UNPR de la noi din judeţ au existat şi înainte de semnarea acestui protocol, potrivit senatorului Haralambie Vochiţoiu (foto), acesta fiind pentru o colaborare strânsă între cele două partide. „Săptămâna aceasta vom decide formula în care vom merge cu PSD la alegerile locale. Am spus întotdeauna că varianta alianţei este mai bună, aşa cum am fost la guvernare”, a afirmat senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara.
Întrebat dacă le-a făcut o propunere concretă social-democraţilor din judeţ, privind susţinerea reciprocă din alegerile locale, preşedintele UNPR Hunedoara a spus: „am propus celor de la PSD Hunedoara să susţinem candidatul lor la Consiliul Judeţean (CJ), în schimbul susţinerii candidatului UNPR pentru Primăria Deva. În continuarea acestei propuneri, am adăugat că UNPR ar urma să aibă un post de vicepreşedinte la CJ, iar PSD un post de viceprimar la Primăria Deva. Dacă PSD nu este de acord cu această propunere, voi candida pentru preşedinţia CJ Hunedoara.”
Haralambie Vochiţoiu a mai spus că organizaţia pe care o conduce are oameni pregătiţi să candideze pentru toate primăriile urbane şi pentru aproape toate cele comunale din judeţ. Senatorul hunedorean a mai dorit să precizeze că UNPR este singurul partid care va aduce candidaţii pe care-i vor oamenii, nicidecum pe cei doriţi de partid.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Asta e amenintare ???
    Ha Ha Ha !!!
    Da, pe cine ameninti, PSD ul sau pe noi amaratii de locuitori ???
    Sau ti-e frica de alegerea prafului de UNPR dupa locale ???
    Hai pa !
    Ca puti !

  • Pai cum mai Hary si il lasi pe Costel Avram sa mearga ca si senator daca tu mergi la CJ? Chiar asa crezi ca PSD te va sustine pe tine in loc sa-l sustina pe prietenul liberal Avram. Eu zic ca pierzi aici sa nu uitam de afacerile pe care le face Avram cu Nistor prin Drupo si cati bani spala impreuna.

  • Vai si amar de zilele noastre!!! Am ajuns si asta , ca un "ciocoflender" din gasca lui D.D Direct, sa ne ameninte ca preia el sefia la "judet" !!!

  • Prima ora trebuie sa intri in CJ. Mai curand...NU.....DACA CANDIDATI PE LISTE SEPARATE. Asa ca Vrabia Mihai Viteazu!!!

  • Şi mie îmi vine greu să cred că L. Nistor se va speria de elucubraţiile celui care mâine este sfânt, adică îşi sărbătoreşte onomastica: Haralambie Vochiţoiu. Toată treaba este ca pesediştii să aibă sânge în...instalaţie. S-ar putea...să le fie frică să nu piardă postul de viceprimar la Deva...ha, ha, ha

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

15 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

15 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

15 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

16 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

16 ore ago