Viorica Dăncilă a intrat în sală defilând pe melodia „Eye of the tiger“ din filmul Rocky 3.Premierul Viorica Dăncilă: ”Voi fi primul preşedinte femeie al acestei ţări”

25 august 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

         La Congresul extraordinar al PSD de sâmbătă, au participat peste 1.000 de membri. Viorica Dăncilă (foto), prim-ministru şi preşedinte al Partidului Social Democrat, a fost desemnată candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale. Totodată, la congres s-a aflat şi Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES).
”Am o familie frumoasă pe care o iubesc enorm”
Premierul Viorica Dăncilă a intrat în sală defilând pe melodia „Eye of the tiger“ din filmul Rocky 3. Cei prezenţi au votat în unanimitate pentru desemnarea Vioricăi Dăncilă.
„Sunt un om ca oricare altul, un om dintre oameni. M-am născut într-un oraş mic, o familie de oameni simpli. Sunt inginer şi am fost opt ani profesor. Azi sunt soţie, sunt mamă, am o familie frumoasă pe care o iubesc enorm şi care mi-a stat mereu alături. Orice lucru pe care l-am făcut şi orice decizie pe care am luat-o a fost pentru a ajuta mame, copii, tineri, pensionari. Sunt şi voi rămâne mereu alături de oameni“, a spus Viorica Dăncilă, în cadrul congresului.
În timpul discursului electoral, aceasta l-a atacat pe actualul preşedinte al ţării, Klaus Iohannis, fiind aplaudată furtunos de colegii de breaslă. „Să îţi aminteşti de poporul român după cinci ani de mandat e o dovadă de cinism, e o dovadă de dispreţ pentru cei care au avut încredere în tine să le fii alături, pentru cel ce promitea lucrul bine făcut. Pare că ceasul a stat de mult. Pentru noi toţi ceilalţi au trecut 5 ani de nimic“, a adăugat Viorica Dăncilă, prezidenţiabilul PSD.
Într-o declaraţie acordată presei centrale înainte de lucrările Congresului, Viorica Dăncilă a spus că intră în competiţie cu şanse „de câştigător“.“Voi fi primul preşedinte al ţării, voi fi primul preşedinte femeie al acestei ţări“, a mai spus Dăncilă.

”Sunt mai puternică decât cei care ţipă de pe margine”

Preşedintele PSD, prim-ministrul Viorica Dăncilă, l-a criticat şi pe liderul USR, Dan Barna, susţinând totodată că este „mai puternică“ decât cei care „nu fac altceva decât să ţipe de pe margine“. „Sunt mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care nu fac altceva decât să ţipe de pe margine“, a declarat ea sâmbătă, în cadrul Congresului extraordinar al PSD, imediat după ce a fost desemnată candidat al partidului la alegerile prezidenţiale. Dăncilă a făcut aluzie la preşedintele USR, afirmând că acesta ar da dovadă de aroganţă. „‘Dacă eram eu preşedinte…’ înseamnă aroganţă şi îndepărtare de oameni. De aceea, nu vor fi niciodată acolo unde îşi doresc, pentru că nu îi înţeleg românii şi nu se simt de-ai lor“, a spus ea. Prim-ministrul Viorica Dăncilă, preşedinte al Partidului Social Democrat, a declarat sâmbătă, imediat după ce a fost desemnată candidat al PSD pentru alegerile prezidenţiale, că va lupta „cu toate puterile“ pentru combaterea traficului de persoane, a violenţei domestice şi a abuzurilor asupra copiilor. „Am pornit o luptă împotriva criminalităţii şi nu mă voi opri. Am promis pedepse drastice pentru criminali, violatori şi pedofili şi asta voi face. Am promis o reformă a MAI, care deja se întâmplă şi care se va încheia abia atunci când nimănui nu îi va mai fi teamă pentru ai săi. O să mă lupt cu toate puterile pentru combaterea traficului de persoane, a violenţei domestice, a abuzului asupra copiilor. Mă voi lupta pentru o Românie sigură, în care cei vulnerabili să nu devină victime“, a susţinut Dăncilă.(Adriana Năstase)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Arest prelungit în cazul tânărului care ar fi abuzat o fetiţă de patru ani

Individul este din Vulcan şi ar fi violat o fetiţă de patru ani, fiica iubitei sale, timp de câteva luni....

Hoţ versat urmărit de poliţişti

Suspectul a lăsat o hunedoreancă fără 1.000 de lei. Totul a fost surprins de o cameră de supraveghere montată în...

Greşeală fatală a unui şofer de 70 de ani

Bătrânul a intrat pe contrasens pe DN7 şi s-a izbit frontal de un autoturism care circula regulamentar. Septuagenarul a murit...

Închide