EvenimentFlash

Viitura a luat utilajele de pe şantier

Dana Istudor

Echipamentele şi utilajele de mare tonaj ale unei firme care amenajează pe cursul Jiului, la ieşirea din municipiul Petroşani, o microhidrocentrală, au fost luate de o viitură formată în urma ploilor abundente din noaptea de luni spre marţi.

Gospodării şi spaţii comerciale inundate
Râul învolburat a măturat şantierul, însă muncitorii au reuşit ieri să recupereze utilajele din albie şi să le transporte la loc sigur. „A plouat în ultimele 24 de ore 100 de litri pe metru pătrat. A crescut Jiul de Vest, în zona Iscroni, 134 de centimetri faţă de ieri şi s-a atins cota de atenţie. Pe fondul acesta, s-au produs şi creşteri de debite ale Jiului, pe Defileu, de peste 200 de metri cubi pe secundă, un debit destul de mare”, a declarat Sorin Corici, şeful Sistemului Hidrotehnic Petroşani, din cadrul Companiei Naţionale Apele Române. O altă viitură, care s-a format pe pârâul Aninoasa, un afluent al Jiului, a inundat mai multe gospodării şi spaţii comerciale din oraşul minier. De vină este un canal din zonă, care s-a colmatat, spun localnicii afectaţi de inundaţii. Ei susţin că au anunţat autorităţile locale de înfundarea canalului încă din luna mai, dar nimeni nu a rezolvat problema. „Pe cine să trag la răspundere? Era apa până la genunchi, când am venit să deschidem magazinul. Nu trebuia să ajungem în situaţia asta. Sunt distrugeri destul de mari.  A plouat toată noaptea şi când am venit, era plin de apă şi de mâl în magazin”, spune Viorica Cernea, proprietara unui magazin afectat de viitură. Şi alte gospodării au fost în aceeaşi situaţie, iar oamenii s-au chinuit ore în şir să scoată apa din pivniţe şi case.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura