Sport

Victorie cu „cap” şi multă muncă!­

Victor Sav

Echipa noastră a bifat al doilea succes consecutiv în campionat, după 1-0 (1-0) cu CSC Şelimbăr, într-un joc restant din prima rundă. Antoniu Manolache a fost decisiv pentru „corbii albaştri”, în faţa a aproximativ 2.000 de fani prezenţi în tribunele arenei „Corvinul 1921”.

Imparabil
Aproape 10 minute s-au tatonat cele două echipe, până să apară prima opor­tu­nitate de gol la una din porţi. Alb-albaştrii au combinat frumos în stânga, pe axa Pîrvulescu-Câmpan-Hergheligiu, iar cel din urmă, aflat la al doilea meci la rând ca titular, a şutat de la 20 de metri, peste poartă. A mai fost ne­voie de alte zece minute pen­tru ca am­fi­tri­onii să mai aibă o şansă la poar­ta lui Măluţan, goal­keeper-ul sibi­e­nilor scoţând de sub trans­ver­sa­lă un şut-centrare al lui Pîrvulescu. Din cor­nerul rezultat s-a „miş­cat” şi tabela pri­ma dată! Hergheligiu a exe­cutat ex­ce­lent, iar Manolache a trimis, cu ca­pul, imparabil, în vin­clu (23). Marcă înregis­trată!
Reuşita lui „Manolo” i-a trezit şi pe oaspeţi, care au avut nevoie de 31 de minute pentru a semna prima lor ocazie importantă: centrare din stânga Hernando, „cap”, pe spate, a lui Nerukh, min­gea lovind bara din stânga lui Lefter. Cinci minute mai târziu a venit o nouă „replică” din partea băieţilor lui Florin Maxim, Hergheligiu trimiţând peri­culos, de puţin pe lângă, din 16 me­tri, la capătul unei acţiuni dezvol­ta­te în flancul drept de Pop (38). La poarta cealaltă, Lefter a reţinut, fără emoţii, o reluare „moale” a lui Hernando, din şase metri, de lângă a doua bară, după o cursă în viteză a lui Natea, iar pe con­tra­a­tac, ace­laşi Pîrvulescu a fost blo­cat la timp de un fundaş advers (42), aceas­ta fiind ultima ocazie importantă a unei reprize dominate de echipa noastră.

Șansa golului egalizator
Şi actul secund a început în aceeaşi „notă”, cu Corvinul la cârma jocului, primele acţiuni periculoase aparţinân­du-le lui Lehaire şi Pîrvulescu, urmaţi de Hergheligiu şi Câmpan – cu un şut de la distanţă, respins în lateral de Măluţan (55) în vreme ce oaspeţii au mizat, în continuare, pe contraatac şi faze fixe. Iar o astfel de contră a apărut în minutul 63, când nou-intratul Monea a şutat din careu, însă mingea a atins doar plasa laterală. Acelaşi jucător a avut în faţă şansa golului egalizator, dar a ratat întâlnirea cu mingea, după un corner bătut foarte bine din partea dreaptă (73). „Şeptarul” sibienilor a fost, încă o dată, aproape de gol, în mi­nutul 83, când a trimis, puternic, cu capul, o centrare a lui Buzan, din lovi­tură liberă. Finalul de meci a fost unul în care echipa noastră a preferat să încerce să conserve rezultatul, în ciuda strădaniilor ofensive ale trupei vizita­toare, obţinând astfel primul succes acasă din noul campionat şi al doilea la rând în întrecerea internă.
Sâmbătă jucăm tot pe teren propriu, în compania nou-promovatei AFC Câm­pulung-Muscel, într-un meci cu fluierul de start la ora 11:00 şi care va putea fi urmărit, de la distanţă, pe plat­forma FRF.TV.
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Pop, Lică (cpt.), Manolache, Velisar – Cărăruş – Lupu, Lehaire, Hergheligiu (74, Gîrbiţă), Pîrvulescu – Câmpan (70, D. Grigore)
CSC Şelimbăr (antrenor Constantin Schumacher): Măluţan – Buzan, Natea (cpt.) (46, Gogor), Gherman, S. Şerban – Boboc, Cotogoi (62, Monea), Olariu, Bucuroiu – R. Hernando, Nerukh (62, Babic).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura