Actualitate

Victor Stoica şi-a lansat candidatura pentru Primăria Pui

Magdalena Şerban

Vineri seara, la Căminul Cultural din Pui, s-a adunat lume mai ceva ca la renumitul târg. Nu doar localnicii, ci şi oficialităţi marca USL (parlamentari, primari şi candidaţi la primării) au venit să-i susţină pe Victor Stoica, edilul în funcţie al comunei, şi echipa sa de consilieri locali, în lupta pentru un nou mandat de primar.

Vrea un al patrulea mandat
„Îmi doresc ca împreună cu echipa de consilieri locali, să continuăm modernizarea comunei Pui. Dacă ar fi să mă raportez la celelalte mandate, pot spune că acesta din urmă a fost cel mai greu, din câte am avut. Au fost secetă, criză economică şi o guvernare proastă, dar ne-am zbătut să avem multe investiţii în toate cele 12 sate aparţinătoare. Nu am realizat tot ce mi-am propus, date fiind vremurile grele, dar tot am reuşit asfaltarea, respectiv pietruirea unor drumuri, construirea de podeţe, extinderea alimentării cu apă, modernizarea căminelor culturale şi şcolilor, sprijinirea bisericilor pentru lucrări de reabilitare, extinderea iluminatului public, demararea unor lucrări de îndiguire, deschiderea de noi drumuri, modernizări la azilul de bătrâni din Râu Bărbat, acordarea de sprijin persoanelor cu handicap şi celor defavorizate, oferirea unor premii elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură, amenajarea de locuri de joacă pentru copii, modernizarea dispensarului medical şi organizarea de activităţi cultural-sportive. Pentru următorul mandat, am alte obiective, ce ţin fie de începerea unor lucrări, fie de continuarea sau finalizarea celor demarate. Cert este că vreau ca peste patru ani să ne întâlnim din nou, tot aici, în acest cămin, care atunci va fi o casă de cultură adevărată”, le-a spus Victor Stoica numeroşilor susţinători prezenţi.

Susţinut de colegii din comunele învecinate
Primarul din Pui nu a avut parte doar de numeroasele aplauze din partea publicului, ci şi de vorbe de suflet, din partea celor care au urcat pe scenă, lângă el. „Nu puteam să nu vin la Pui, pentru a-l susţine pe Victor. El este un fel de Lucian Bute al administraţiei publice locale. Mereu se vorbeşte în judeţ că în Ţara Haţegului sunt cei mai buni primari. Victor Stoica este cel mai bun. Eu mă bat cu el de ani de zile, pe proiecte”, a afirmat Sorin Marica, primarul comunei vecine, Sălaşu de Sus. Seara a continuat cu muzică bună, Taraful de la Vaţa, condus de renumitul Pera Bulz, încălzind inimile celor prezenţi, la fel cum a făcut-o prin cântecul său, Eugen Mihăilă, îndrăgitul interpret de muzică populară.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura