Ultima Ora

Vestul judeţului, „măturat” de furtună

Furtuna a afectat azi noapte mai multe localităţi din vestul judeţului. De data aceasta, problemele au fost cauzate de vânt.

Chiar dacă meteorologii anunţaseră ploi torenţiale şi grindină, căderea precipitaţiilor nu a mai creat pagube, de această dată, în judeţ. Doar vântul puternic, care a suflat în rafale, a afectat 9 localităţi din zona de vest, unde localnicii au rămas câteva ore bune fără curent electric. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, reţeaua de energie electrică a fost afectată în localităţile Gurasada, Câmpuri, Boiu de Sus, Cărmăzăneşti, Lunca, Păuliş, Sulighete, Fornădia şi Chişcădaga. Echipajele de intervenţie au asigurat, în localităţile afectate de furtună, generatoare de curent electric, cu ajutorul cărora s-a asigurat iluminatul în secţiile de votare, până la încheierea procesului electoral, adică la ora 23. Şi circulaţia rutieră a avut de suferit. Pe drumul judeţean 687 C, care face legătura între Toteşti şi Hăţăgel precum şi pe DJ 706 A, între Bretea Mureşană şi Ilia, circulaţia a fost blocată timp de câteva ore, din cauza copacilor căzuţi pe carosabil. (C. Ghenea)

One thought on “Vestul judeţului, „măturat” de furtună

  • Doamne fereste de asemenea calamitati de asa ceva nu mai are nevoie bietii oameni

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura