EvenimentFlash

Vestiarele de la Aqualand au devenit ţinta hoţilor

Cristina Ghenea

Trei tineri din Deva au fost la un pas de a fi arestaţi, după ce au spart mai multe dulapuri din vestiarele de la Aqualand. Instanţa a decis ca învinuiţii să fie cercetaţi în libertate.

Prejudiciu de 5.000 de lei

Poliţiştii au fost sesizaţi vineri, imediat după ce una dintre angajatele centrului de agrement a găsit dulapurile sparte în vestiar. Hoţii forţaseră încuietorile şi au reuşit să fure mai multe telefoane mobile, bani, dar şi acte de identitate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei. Oamenii legii au reuşit să-i prindă pe cei trei vinovaţi, iar aceştia au fost duşi imediat în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre Ionuţ Iamandi şi Andrei Samoilă, ambii în vârstă de 18 ani şi de Cristian Scheer, de 19 ani. Magistraţii Judecătoriei Deva, însă, au respins ca nefondată propunerea poliţiştilor, şi au dispus cercetarea hoţilor în libertate, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea în următoarele 30 de zile. Potrivit inspectorului Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, o parte din banii furaţi, precum şi telefoanele mobile au fost recuperate.

A doua zi, încă o reclamaţie

Se pare că în ultima perioadă, tot mai mulţi clienţi ai Centrului de agrement Aqualand cad pradă hoţilor, iar conducerea complexului pregăteşte luarea unor măsuri stricte de precauţie. „Vineri, au fost sparte acele dulapuri, iar sâmbătă, am avut din nou reclamat un furt, de data aceasta, fiind vorba de un portofel. În cele din urmă, acesta a fost găsit, însă banii din el – în jur de 60 de lei – dispăruseră. În acest caz, făptaşul nu a fost prins. Pentru a ne asigura că nu ne vom mai confrunta cu acest gen de probleme, în cel mai scurt timp, vom lua toate măsurile pentru a împiedica furturile sau alte tipuri de infracţiuni care să prejudicieze sau să pună în pericol clienţii centrului”, a declarat Irinel Faur, administratorul Aqualand.

4 comentarii la „Vestiarele de la Aqualand au devenit ţinta hoţilor

  • insfirsit un manager care nu fura. un manager hotarit sa faca ordine. nu ca si cei de dinaintea lui. bravo faur irinel de la PNL

  • Faur Irinel a condus o societate care este in top 100 al societatilor cu datori la stat.Societatea apartinea sotiei unui deputat liberal.

  • astea sunt magarii faceute de copii tampiti, oricum o sa se termine si cu fazele acestea, totul e trecator!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura