Comunitate

Vară sau iarnă, cei de la SPIGM Deva au activitate continuă

Magdalena Şerban

La solicitarea cetăţenilor, reprezentanţii Serviciului Public de Întreţinere şi Gos­po­dărire Municipală (SPÎGM) Deva încearcă să onoreze cât mai multe cerinţe legate de montarea de mese şi băncuţe în zona blo­curilor. Totodată, acţiunile echipelor în zo­nele verzi ale oraşului depind de condiţiile meteorologice.
„În această perioadă ne ocupăm de sere, la finele anului trecut fiind puse panse­luţele, flori ce vor reprezenta prima pată de culoare în primăvară. Deocamdată ne-am oprit cu toaletările până când vremea ne va permite să ne continuăm activitatea în spa­ţiile verzi, în schimb, echipele s-au deplasat la locurile de joacă şi în parcuri pentru a înlătura zăpada. O altă parte lucrează în spatele blocurilor, eliminând tot ceea ce e metal din gardul viu, astfel încât să nu pro­ducă daune asupra drujbelor pe care le vom folosi în primăvară, la toaletare. Ca nou­tate, pot spune că avem în desfăşurare două proiecte pe care le materializăm cu an­gajaţii noştri de la atelier. Ne-am în­drep­tat atenţia către producerea unui complex format din câte o masă şi două băncuţe, foarte cerute de deveni. Bineînţeles, şi în anii precedenţi montam băncuţe şi mese, dar uneori separat. Ele pot fi solicitate prin şi cu avizarea asociaţiilor de proprietari. Mai lucrăm la un complex de leagăne cu două şi trei locuri, adresate adulţilor. Vor fi asamblate în zonele de agrement, iar pentru început vom opta pentru zona Bejan. Astfel, venim în întâmpinarea per­soa­nelor mature care vor să se bucure şi ele de leagăne, nu doar copiii“, a precizat Irinel Faur (foto), directorul S.P.Î.G.M. Deva.
Reamintim că locuitorii urbei pot trans­mite instituţiei sugestii, propuneri sau o­pinii, la nr. de telefon 0254-233.588 (inclu­siv în perioada weekend-ului) sau 0744-354.828 (persoană de contact Ovidiu Oltean).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura