Vânãtorii şi moţii, în campania de eliberare a Ardealului

Primul Război Mondial. Focşani, Buftea, Bucureşti. Umilinţele noastre se succed, iar pacea înseamnă, printre altele, reducerea armatei la opt divizii de infanterie cu efective de pace, plus două divizii de infanterie şi două de cavalerie din Basarabia, care îşi menţin efectivele de război, ca tampon faţă de o Rusie bolşevică, ostilă nouă.
După debarcarea americanilor în Europa, lucrurile nu mai merg bine pentru Puterile Centrale pe celelalte fronturi, iar pe 28 octombrie/10 noiembrie 1918, Regele Ferdinand decretează remobilizarea generală (cu o zi înaintea Armistiţiului general din 11 noiembrie).
Printre marile unităţi militare din Regat implicate, se numără şi cele două divizii de antrenate implicate iniţial în paza frontierei la Nistru, alături de grăniceri. În componenţa lor, intrau 10 regimente de vânători, unităţi de elită remarcate în bătălii, prin profesionalism.
În cadrul Diviziei 2 Vânători, comandată de gen. Gheorghe Dabija (57 ani în 1919), intra şi Regimentul 9 Vânători, condus de colonelul Gheorghe Rasoviceanu (43 ani), unde preotul căpitan Gheorghe Cotenescu (33 ani) era confesor militar. Pe tot parcursul campaniei de dezrobire a Ardealului, va fi prezent acest trio purtător de biruinţi.

Regimentul de fier, la datorie

Regimentul 9 Vânători, “regimentul de fier”, faimos pentru dârzenia cu care luptase în peste 50 de bătălii, a jucat de multe ori rolul unei forţe de sacrificiu în ariergardă sau în avangardă, suferind constant pierderi grele. În întreaga campanie (1916-1919), trenul său regimentar a transportat cruci de lemn pentru îngroparea rapidă, din mers, a celor căzuţi, iar Ordinul militar “Mihai Viteazul” a fost acordat steagului regimentului şi unui mare număr de ofiţeri.
În decembrie 1918, Regimentul 10 Vânători preia controlul şi pacifică Valea Jiului (Petroşani), unde muncitorii unguri declanşau greve în lanţ. Iniţial, trebuia să i se alăture şi Regimentul 9 Vânători, după ce generalul Alexandru Mărgineanu, comandantul garnizoanei Bucureşti, îl implicase în reprimarea grevei organizate de tipografii consiliaţi de agitatori moscoviţi. Regimentul 9 Vânători ajunge mai întâi în satele din jurul Devei, iar ulterior, în zona Brad-Baia de Criş, ţinutul moţilor lui Horia şi Avram Iancu. Pe 23 februarie/5 martie 1919, revine la Brad din permisie şi preotul Gheorghe Cotenescu, aducând scrisori inclusiv rudelor lui Nicolae Iorga, prieteni de familie (ofiţerii Dumitru Chirescu şi Petru Iorga).

Moţii zărăndeni intră în Corpul Voluntarilor

Armistiţiul de la Belgrad fixase linia demarcaţională pe aliniamentul Mureşului iar liniile succesive de demarcaţie impuse ulterior de Consiliul Suprem de la Paris (America, Anglia, Franţa şi Italia) permit armatei române să ocupe relativ paşnic noile aliniamente. Din păcate, Parisul lasă Biharia, importantă zonă compactă românească, în administrarea temporară a guvernului Karolyi.
La începutul lunii martie, colonelul Rasoviceanu organizează la Ţebea depunerea jurământului de către Corpul Voluntarilor “HORIA”, format din 4.000 de oameni (înfiinţat la 15-16 februarie 1919 de dr. Ioan Suciu şi cpt. Florian Medrea, prin recrutarea moţilor din regiunea Zarandului şi a Munţilor Apuseni – plăşile Baia de Criş, Brad, Abrud şi Câmpeni), serviciul divin fiind oficiat de 12 preoţi la steagul zdrenţuit în lupte al regimentului său. Urcat pe o masă, îi anunţă pe moţi în urale că ies de sub jurisdicţia Consiliului Dirigent şi se subordonează Diviziei 2 Vânători, ca avangardă în viitoare lupte. Trupele regale române din regiune îşi măresc masiv efectivul, ajungând la 12.000 oameni.

Se declanşează ofensiva generală

După proclamarea Republicii Sfaturilor, condusă de Kun Bela şi Garbai Sandor, provocările şi crimele se înteţesc pe întregul front (inclusiv trenuri blindate din care desantau trupe). Comitetele de soldaţi, coordonate de comisari politici bolşevici, printre care şi viitorul filosof american Lukacs Gyorgy, înlătură corpul ofiţeresc timorat şi îşi aleg proprii, conducători ai unei armate formate în principal din mercenari, egală numeric şi superioară în mitraliere, artilerie grea, trenuri blindate şi aviaţie “moştenite” şi de la Mackensen. În aceste condiţii, armata română este obligată să declanşeze ofensiva generală la 16 aprilie 1919. În Biharia, Divizia 2 Vânători atacă prin defileurile văilor Crişului Alb şi Crişului Negru. În numai două zile, inamicul este rostogolit din munţi şi se retrage în dezordine spre Tisa. Printre localităţile eliberate prin luptă de regimentele înfrăţite 9 Vânători şi “Horia” (grupate în Detaşamentul Rasoviceanu), se numără Vaşcăul, Beiuşul, Tinca şi Salonta.

Prima Înviere în libertate

La intrarea armatei române eliberatoare în Beiuş, entuziasmul populaţiei a fost pe măsură. I-a ieşit în cale delegaţia formată din avocatul Traian-Amos Pinteru, secretarul Consiliului Naţional Local, şi profesorul Vasile Ştefănică, directorul liceului greco-catolic “Samuil Vulcan”. Regimentele înfrăţite, moţii şi vânătorii au celebrat Sfintele Paşti la Beiuş, unde recent numitul protopop ortodox Petru E. Papp a oficiat prima slujbă în libertate a Învierii Domnului, ajutat de bătrânul preot Moise Popovici şi de părintele Gheorghe Cotenescu de la Regimentul 9 Vânători. După eliberarea Beiuşului (19 aprilie), regimentul voluntarilor moţi preia acest nume – Regimentul “BEIUŞ”. La 22 aprilie, sunt eliberate în totalitate fostele comitate Bihor şi Arad, intrându-se pe teritoriul Ungariei.

Cu Budapesta la picioare

Ieşirea din defileuri impunea întărirea avangărzilor. Se constituie Grupul de Sud, condus de generalul Dabija, pentru fixarea forţelor inamice superioare din zona Bekescsaba (30.000 oameni, faţă de cca. 12.000 români). Efortul principal al campaniei revine acum Grupului de Sud, întărit cu Divizia 18 ardeleană, iar comanda o preia generalul Ştefan Holban. La 28 aprilie, Divizia 2 Vânători ocupă zona Szarvas-Gyoma. Manevrele Grupului de Sud taie liniile de retragere ale inamicului ce se retrăgea spre Szolnok, zdrobind rezistenţa la Mezötur, iar până la 1 mai 1919, trupele române controlează malul stâng al Tisei, aruncând dincolo de ea resturile armatei roşii maghiare.
Ulterior, Divizia 2 Vânători trece la Grupul de Nord, condus de generalul Mihăescu, şi ajută la restabilirea legăturii cu cehoslovacii, interzicând joncţiunea armatei roşii ungare cu armata roşie sovietică prin Galiţia. Duce lupte grele în sectorul Rakamaz-Hernad Nemety cu divizia roşie internaţională (în principal, nemţi şi austrieci, inclusiv femei), participă la contraofensiva din iulie 1919 şi trece prima Tisa, pe pod de pontoane, cu Regimentul 9 Vânători în frunte. Armata roşie maghiară este învinsă peste tot, teroarea roşie a Guvernului Bela Kun încetează, iar trupele române ocupă timp de trei luni o mare parte a Ungariei, fiind singura armată aliată care cucereşte o capitală inamică şi defilează pe bulevardele ei.
Împreună cu voluntarii moţi din Ţara Zarandului şi din Munţii Apuseni, ofiţerii munteni Gheorghe Dabija, Gheorghe Rasoviceanu şi Gheorghe Cotenescu (toţi trei purtători cu cinste ai numelui Sfântului Mare Mucenic care a biruit balaurul biblic) şi al celorlalţi militari ardeleni şi munteni, şi-au trecut numele pe răbojul istoriei dezrobirii Ardealului, făuririi şi apărării României întregite.
Radu Petrescu,
nepot al preotului
prof. Gheorghe Cotenescu