Politica si administratie

Vãlişoara: mens sana in corpore sano

Magdalena Şerban

Activităţile sportive sunt  pentru comunitatea din Vălişoara un mod de viaţă. Suporter înrăit al dinamoviştilor, Mircea Rovinar (foto), edilul şef al comunei, nu se dă în lături de la a susţine tot ceea ce implică mişcare, promovând sportul ori de câte ori are ocazia.
 

Hai Voinţa Vălişoara!
Edilul locului, om hotărât şi cu o voinţă pe măsură, cunoaşte zicala “bate fierul cât e cald”, astfel că nu a stat pe gânduri când a venit vorba de organizarea unui campionat de fotbal intercomunal. „Am început în 2008, şi de atunci s-a desfăşurat an de an, un campionat de fotbal între satele comunei. Ca număr de echipe participante pe ediţie, au fost între patru şi opt, până acum. Prin acest gen de acţiuni, urmărim să atragem tineretul către mişcare, dar în egală măsură, nu neglijăm nici seniorii. Astfel, am pus bazele unei asociaţii de profil, „Voinţa Vălişoara”, care presupune nu numai fotbal, ci şi alte sporturi care urmează să fie promovate. Totodată, am pornit la drum cu o echipă de fotbal de amatori, “Voinţa Vălişoara”, de care suntem tare mândri, aceasta ocupând locul secund în Liga Realsport şi având şanse să promoveze în superligă. De asemenea, ne dorim să promovăm şi echipe de juniori din clasele V-VIII, de la şcoala generală din satul-centru de comună, astfel încât, să poată intra în competiţii, din toamnă”, ne dezvăluie Mircea Rovinar, primarul comunei Vălişoara.

O pasiune, un vis, o realizare
Deşi comuna este situată pe rama exterioară a Munţilor Metaliferi, având forme de relief înalte, edilul a reuşit să identifice o suprafaţă de teren plană, în satul Vălişoara, tocmai bună pentru amenajarea unui teren de sport. Astfel, în bugetul pentru acest an, a fost aprobată suma de 10.200 lei pentru amenajarea terenului şi 19.800 lei pentru amenajarea unui vestiar şi a tribunei. Acum, terenul se „bucură“ de gazon proaspăt semănat, acesta urmând  să fie martor al victoriilor propriei echipe, în meciurile jucate acasă. “Grupul de Acţiune Locală (GAL), din care facem şi noi parte, ne poate fi de mare ajutor. Noi ne-am axat pe amenajarea şi finalizarea bazei sportive (printre alte obiective). În viitor, ne dorim şi un teren sintetic, dar şi o bază de agrement, însă vorbim de un viitor nu tocmai foarte apropiat. Dacă ar fi bani, le-am face pe toate, dar bugetul nu este întotdeauna prea permisiv. Cu toate acestea, nici de satul Săliştioara nu ne-am dezis, acolo având un mic teren de fotbal, pe care vizăm să-l cuprindem în acest „circuit”. Nu ne preocupă dezvoltarea doar a centrului de comună, ci a tuturor satelor, în egală măsură. O altă mândrie a noastră este clubul sportiv înfiinţat. El este găzduit într-un corp de clădire renovat, alipit Casei Căsătoriilor. Aici, cu ocazia celei de-a VI-a ediţii a Zilelor Comunei, ce vor avea loc în perioada 13-14 august, vom organiza o expoziţie filatelică, una numismatică şi bineînţeles, nu vor lipsi insignele, pentru colecţionari, în primul rând. Personal, îndrăgesc sportul. De 30 de ani sunt suporter al echipei Dinamo, am suveniruri de la meciuri, tricouri inscripţionate şi mai ales insigne, pe care le colecţionez cu mare drag”, ne mărturiseşte primarul comunei Vălişoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura