Vacanţa în tabere şcolare, la preţurile de anul trecut

Sorina Popa

Revenit la Deva, după ce a fost numit vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST), hunedoreanul Lorincz Szell (foto) a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă, că situaţia taberelor şcolare, atât la nivelul ţării, cât şi în judeţ, nu este deloc roză.

Astfel, din aproape 200 de tabere şcolare existente în România, funcţionează doar 81. În judeţ, doar două asemenea locaţii – Căprioara şi Costeşti – mai găzduiesc elevi, celelalte şapte tabere fie sunt revendicate, fie se află în paragină. Potrivit vicepreşedintelui ANST, în acest an, costul unui bilet în taberele şcolare de vară va rămâne la un nivel apropiat de cel al anului trecut.

Nu cresc tarifele

„În taberele şcolare, trei mese pe zi au costat anul trecut 20 de lei, iar o noapte de cazare s-a ridicat la cel mult 40 de lei. Deci, o zi petrecută într-o asemenea tabără nu depăşea 60 lei costuri. În acest an, vor fi disponibile aproximativ 7.000 de locuri pe serie, în 71 de tabere şcolare, oferta de vară a acestora urmând să fie lansată la sfârşitul lunii martie. Preţurile urmează să fie aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei. Dacă vor creşte cheltuielile de masă, atunci vom încerca să le scădem pe cele de cazare, pentru ca, şi în acest an de criză, tinerii să aibă posibilitatea să participe la taberele de vară”, a declarat Lorincz Szell.

Doar 81 de locaţii sunt funcţionale

ANST are în subordine 81 de tabere şcolare funcţionale, dintre care 71 vor avea oferte de locuri pentru vacanţa de vară. Alte 116 tabere sunt total nefuncţionale, din două motive: patrimoniul unora dintre acestea, terenuri sau clădiri, a fost revendicat de foştii proprietari; iar altele au ajuns în paragină, din cauza lipsei resurselor financiare necesare reabilitării lor. În acest caz, autorităţile locale pot solicita ca taberele să fie trecute în patrimoniul consiliilor locale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare