Ultima Ora

USP Hunedoara și-a lansat candidații

 

Uniunea Social Populară (USP) din judeţul Hunedoara și-a lansat astăzi,   duminică, 29 aprilie, la Casa de Cultură din Deva, candidații la funcțiile de primari din cele 69 de localităţi  hunedorene. Lansarea a fost făcută în prezenţa ministrului Apărării Naţionale Gabriel Oprea şi a foştilor miniştri Anca Boagiu şi Marian Sârbu.

Firește că în prim-planul manifestării s-au aflat Mircia Muntean şi Dorin Gligor, candidații pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, respectiv primar al municipiului Deva.  În declarațiile lor, Mircia Muntean şi Dorin Gligor, le-au reamintit celor prezenți la această acțiune motivul pentru care victoria în alegerile locale din data de 10 iunie este absolut necesară.

          “Judeţul Hunedoara nu se regăseşte în USL. Din dorinţa de a stabiliza bugetul şi economia naţională, noi  ne-am erodat imaginea, dar ei, cei care conduc judeţul,  trebuie să plătească pentru ce au făcut în judeţul Hunedoara, iar electoratul îi va taxa. Am construit această Uniune Social Populară pentru a reda Hunedoara hunedorenilor. Hunedorenii  merită această şansă, cum merită o politică în care politicienii să fie lângă cetăţeni. Voinţa noastră de a câştiga alegerile în judeţul Hunedoara este evidentă.”, a declarat domnul Dorin Gligor, candidatul USP pentru Primăria Deva.

Candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircia Muntean, a subliniat că lupta electorală a început încă din urmă cu doi ani.

          “Bătălia a început demult, de acum doi ani. Trebuie să mulţumesc acelor feţe deschise care mi-au spus peste tot că trebuie să-l învingem pe Mircea Ioan Moloţ.  Au încercat să mă înlăture, inclusiv prin cuvintele pe care, nu o dată le-aţi auzit la televizor, spuse foarte clar de « bunul meu prieten » domnul Ruşanu: « omorâţi mistreţul, că dacă nu îl omorâţi trece cu dumneavostră prin sârmă ghimpată şi rămân numa’ bucăţele din dumneavoastră… ».  Dacă m-au omorât sau nu, trageţi dumneavoastră concluzia. Mulţumesc colegilor din PDL care au pus umărul la proiectele din municipiul Deva. Şi le-am  arătat celorlalţi că, dacă am pierdut 11 consilieri, am câştigat 10, dar mai buni.”, a declarat Mircia Muntean, candidatul USP pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara.

     Cei doi candidați ai USP şi-au exprimat, totodată, convingerea că rezultatul alegerilor din 10 iunie, spre deosebire de cel din urmă cu patru ani, va fi unul favorabil.

 

17 comentarii la „USP Hunedoara și-a lansat candidații

  • SUCCES DEPLIN IN ALEGERI LUI MIRCIA SI LUI DORIN,PRECUM SI ECHIPELOR DE CONSILIERI!
    DUMNEZEU SA FIE CU VOI SI CU JUDETUL HUNEDOARA!

  • JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT.

  • UNPR = PORTOCALIU + UNPR…NU MAI INCERCATI SA PACALITI LUMEA …E PREA TARZIU!!!!

  • Noi alegatorii din Orastie te votam Mircia Muntean, ai facut multe lucruri bune in Deva si credem ca vei face cu siguranta in tot judetul Hunedoara dupa 10 Iunie cand vei castiga presedentia CH.

  • Locuiesc pe strada Nicolae Titulescu in Orastie ,toti cei de pe strada noastra votam cu MIRCIA MUNTEAN ,nu mai il vrem be baronul hot Molot sa mai fie sef la CJH sa plece la oile lui.

  • Mircia Muntean nu te lasa in Lupeni te vom vota ,nu mai votam turnatori la securitate cum sunt Razmerita si Molot.

  • VOTAM OMUL MIRCIA MUNTEAN, NU NE INTERESEAZA PARTIDUL IN TOATE PARTIDELE SUNT OAMENI BUNI SI SUNT SI NEMERNICI CUM ESTE BANDITUL MIRCEA MOLOT,NU MAI VOTAM O SIGLA , VOTAM UN OM CARE TREBUIE SA CONDUCA JUDETUL SPRE DEZVOLTARE CUM ESTE MIRCIA MUNTEAN ,NU SA-L TINA IN STAGNARE CUM ESTE MIRCEA MOLOT.

  • Noi colaboratorii ,informatorii ,rezidenti securitati il votam pe colegul nostru ,Mircea Ioan Molot ,nume de cod Panturu , pace si securitate.

  • Si la noi in URICANI castigator va fii Mircia Muntean .

  • ALA CU JOS COICOIU SI STRIGOU MAI SCHIMBA PLACA CA S-A UZAT RAU.
    VOTATI MIRCEA FRAIERILOR,CA S-A INHAITAT CU TOTI MAFIOTII DIN DEVA SA JEFUIASCA PRIMARIA DEVA

  • Frunza lata mar rotat Molot este terminat ,ajunge cat a furat. Foaie verde si o lalea pe Molot doar turnatorii la securitate il vor vota.

  • foaie verde usp,mergi la vale mielule,ca mergi sigur la taiere,impreuna cu mircele si gligorele

  • Va salut pe toti care ati facut comentarii de tot felul si eu nu spun prea multe decat atata : IESITI LA VOT INDIFERENT CU CINE VETI VOTA SA NU VOTEZE ALTII IN LOCUL DUMNEAVOASTRA !!!!!! Si nu ma pot abtine la cei care sunt fff pusi pe Unguri si pe naia lor dar sa stiti ca sunt si ei oamenii ca si noi si daca erati voi Unguri,Romi sau alte natii cum era sa fiti criticati sau sa vb urat de dvs ?????? Omul Bende Barna Gavril eu personal am avut tangete si vreau sa va spun cu mana pe inima ca el a ajutat pe oricine neconditionat si nu a cerut banii si apoi a ajutat oamenii respectivii cum mai fac unele persoane indiferent de patura sociala …. De Arion , Schiau si Hada eu am fost in campanii pt toti trei si credeti-ma ca numai sa se folosesc de toate resursele si apoi nu va mai cunoaste cu nimica si va arunca mai ceva ca la gunoi, plus pe langa asta daca doreai sa ai un proiect pt tinerii si pt comunitatea din Hunedoara nu se putea face si pt altceva care necesita f multi banii se gaseau banii din piatra ascunsa si pt un proiect pt tineri nu s-a gasit banii si era nevoie de o sala de sport si o suma care pt oamrenii ca ei era infima dar asa se procedeaza cand ajungi acolo sus numai stii si uiti de unde ai plecat si mai ales cei care te-au votat si te-au ajutat sa iei functia de Primar sau orice functie ….. Ganditi bine si alegeti cu capu de sus si nu va uitati la un 50 de lei , o plasa sau un spectacol cum altii deja au inceput sa faca in Hunedoara … Legat de proiectele dl Arion vreau sa va spun ca Plaja de pe Baraj nici nu apartine de Hunedoara si multe alte proiecte care sunt f hilare dar el stie sa cumpere pe cei nevoiasi si care nu au venituri … HUNEDORENI VOTATI PENTRU BINELE SI RECONSTRUIREA ORASULUI NOSTRU !!!!!!!!

  • Votam USP , nu hotul din energia gorjeana Victor Ponta (prin omul sau Andrei Maioreanu).

  • Odata cu venirea la putere a USL (uniunea securisto-liberala)va curge numai lapte si miere in Ro; bine ca avem destui maidanezi sa umble cu covrigi in coada…cat despre candidati, sunt „numai unul si unul”, alesi pe spranceana, deh…am avut si optiuni mai proaste.
    S’auzim numai de bine!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura