Urbanism în stil Bercea Mondial

Văzând reportajele cu Bercea Mondial şi căsoiul prietenului prezidenţial analfabet, dar cu permis de conducere, mi-au venit în minte toate palatele ţigăneşti înşirate la stradă sau dosite pe te miri unde, în totalul dispreţ al legii, al esteticii urbane şi al bunului-simţ tradiţional, invocat când alte argumente par să nu mai funcţioneze.
Cum vii dinspre Timişoara, pe la Recaş parcă, îţi sparg capul căsoaiele-pagode ostentative, mari, urâte, de un prost-gust care te face să te întrebi în ce fel de ţară trăim. Au apărut, acum vreo câţiva ani, şi pe la noi prin judeţ– imediat după anul 2000, s-a schimbat mileniul şi deci, ar fi trebuit schimbat şi stilul strămoşesc, cu care ne mândrim, cu alt stil, cel al batjocurii. Respectivii nu au avut bani să le construiască integral, aşa că au fost ridicate doar zidurile–mă refer la palatele rrome, că de, cu corectitudinea politică, nu mai ştii cum trebuie să spui. Apoi, timpul a trecut şi de vreo doi-trei ani, încet-încet, acoperişurile au început să crească, cu câte patru turnuleţe, apoi 16, apoi mai multe, nenumărabile. Roşii, verzi, albastre, cu semne de Mercedes pe ele, sau cu numele proprietarului, la Deva, pe lângă fosta fabrică de mătase, sau la Hunedoara, la ieşirea spre Hăşdat. Acum, avem şi noi pagodele noastre, să nu cumva să facem excepţie de la sărbătoarea multiculturalităţii europene.
În vara trecută, mergeam spre Haţeg pe la Hăşdat. Pe marginea drumului, o maşină oprită, iar ocupanţii făceau de zor fotografii unei case cu multiple embleme auto pe ea, cu o insistenţă şi o plăcere demne de cauze mai nobile.
Să nu ne iluzionăm. Acest fel de „artă” introduce confuzii grave în termeni de tipologie a civilizaţiei, aşa cum manelele încep să aparţină fondului cultural „românesc”, fiind vândute peste hotare drept muzică tradiţională. Aşa cum nici noi nu deosebim muzica galilor de cea a englezilor, să spunem, nici Occidentul nu face diferenţă între o învârtită haţegană şi o manea gâlgâită.
Palatele de sorginte indiană, strămutate pe la noi, fac dovada aproximativului în care trăim. Unde au fost arhitecţii şi urbaniştii care au permis ridicarea acestor monumente ale prostului-gust, nu doar aici, ci peste tot în ţară? Unde în Uniunea Europeană se mai permite degradarea într-un asemenea hal a oraşelor? Unde se mai vorbeşte cu „legitimă mândrie” de fel de fel de eroi şi valori ale culturii naţionale, timp în care arhitectonica specifică este obstrucţionată de parada prostească a aroganţei alfabetizate sau nu?