Politica si administratie

UNPR Hunedoara şi-a stabilit candidaţii la primãrii

Carmen Cosman

Reprezentanţii UNPR Hunedoara şi-au desemnat candidaţii la primării şi la consiliile locale, în afară de cei pentru reşedinţa de judeţ şi preşedinţia Consiliului Judeţean.

Mircia ar putea candida la preşedinţia CJ
Progresiştii hunedoreni nu au făcut publice numele candidaţilor, însă ceea ce se ştie sigur este că funcţia de primar al municipiului Hunedoara va fi atacată de fostul pesedist Robert Muzsic (foto), preşedintele organizaţiei municipale UNPR. Singura localitate importantă la nivel de judeţ unde deocamdată nu se ştie pe cine va arunca UNPR în luptă este Deva, deoarece actualul edil şef,  Mircia Muntean, ar putea lăsa primăria pentru o candidatură la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. „Mergem pe patru variante de lucru, dar, la ora asta, am făcut listele pe varianta că mergem singuri în alegeri. Avem liste complete, atât pentru primari, cât şi pentru consilieri. Toate listele au fost aprobate în Biroul Politic Permanent”, a declarat preşedintele UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu.
În cazul în care, până la alegeri, UNPR va stabili alianţe cu alte formaţiuni politice, liderii Uniunii sunt deschişi la discuţii, iar listele întocmite pot suferi modificări, în funcţie de varianta ce va fi luată în calcul.

11 comentarii la „UNPR Hunedoara şi-a stabilit candidaţii la primãrii

  • Unepr am un sfat pentru voi stati in banca voastra ca judetul hunedoara si in special Deva sunt Liberale nu aveti nici o sansa ca sa castugati si ca sa faceti voi dictatura in Deva.

  • se unesc hotii si tradatorii de la UNPR in frunte cu sefii lor gabriel oprea si sarlatanul sarlatanilor MIRCIA MUNTEAN mare goanga la UNPR.

  • Judetul Hunedoara si Deva nu mai sunt liberale, cei mai buni oameni au plecat de la liberali ,au ramas doar zoaiele,in frunte cu turnatorul la securitate Molot. Pana si Oancea a plecat din cloaca liberala.

  • Voi ati mai guvernat! Verzii sau Partidul Verde a facut si va face mai mult bine decat mafia din aceste „partide”: UNPR, USL, PDL, UDMR si alti pui de comunisti. Ati plantat un pom, copac in afara scopului electoral sau de imagine? Rusine celor ce n-au facut-o!!!

  • unpr adica Uniunea Nimicurilor Politicii Romanesti stransi de marinarul beat si chior pentru a-si putea bate potocacalii joc de noi. mircia a imprumutat atati bani incat orasul deva este aproape de faliment acesta este motivul pentru care nu mai vrea la primarie.
    cat despre tine gigi iesi din camera ta portocalie si vb cu oamenii si vezi ce zic

  • Penalii de UNPR ! Astia sunt tradatorii ROMANIEI. Din cauza lor nu se schimba acum nimic in tara. Pentru un pumn de galbeni sutin mafia Basista.

  • UNPR si PP-DD sunt catei lui Basescu. El ii dirijeaza sa poata sa conduca in continuare. Nu va lasati pacaliti.

  • …de ce suntem aşa de proşti şi ne uităm în gura celor de la UNPR??? …nu vedem că şi în acest ceas ne sfidează prin simplu fapt că stau alături TIRAN BĂSESCU ???!!!UNP…CE??? …mai bine-şi puneau alt nume chiar, ,,Cioara Vopsită,, că tot nu-i votăm!!!
    …Au progresat, al de Diaconescu, Onţanu,Oprea şi Munteanu!!! Ei au primit ,,STELE,, moca!!!…şi vor lua pensii nesimţite tot de la noi!!!…Hai să ne trezim, ,,românlor,,!!! aşa cum zice Băse!!!

  • nici vorba sa ne conduca astia….sunt tradatori …..n trang in urma

  • UNPR e doar o fatada a PDL dar nu o sa mai le mearga pentru ca oameni si-au deschis ochii.

  • Uniunea Nimicurilor Politicii Romanesti, să nu uităm că şi a mincinoşilor!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura