Universitatea Petroşani nu duce lipsă de studenţi

Maximilian Gânju

În ciuda ratei mici de promovabilitate la bacalaureat, Universitatea Petroşani are destui studenţi, iar acest lucru se vede şi în cămine.
În acest an, după o perioadă în care căminele studenţeşti din Petroşani erau ocupate în proporţie de circa 70 la sută, toate locurile de cazare au fost solicitate de studenţi. Administratorii căminelor Universităţii recunosc că este o premieră şi au fost nevoiţi să deschidă toate spaţiile respective. Asta, după ce viitorii ingineri, care învaţă la facultăţile din Petroşani, au constatat că preţurile la o cameră de cămin sunt cu mult mai mici faţă de cele pentru  închirierea unei garsoniere sau unui apartament de pe piaţa imobiliară. Înscrierile pentru ocuparea unei camere în complexul studenţesc au demarat în data de 29 septembrie şi se vor încheia pe 5 octombrie. „La noi, studenţii fără taxă plătesc doar 160 de lei pe lună, iar cei cu taxe, 180 de lei. În plus, au parte şi de condiţii de cazare foarte bune, cu tot ceea ce este necesar”, a declarat Constantin Murg, administrator cămin studenţesc.
Clădirile au fost reabilitate şi utilate cu mobilier nou, pentru ca studenţii să nu mai fie nemulţumiţi de condiţiile oferite. Astfel, camerele au baie, apă caldă non-stop, Internet şi cablu TV, respectiv condiţiile oferite de un hotel cu două stele. Dintre viitorii „căminişti”, cei mai mulţi provin din judeţele limitrofe, respectiv Gorj, Alba şi Caraş-Severin. Nu puţini sunt, însă, şi studenţii care au venit din Hunedoara, Deva şi Orăştie.

3 comentarii la „Universitatea Petroşani nu duce lipsă de studenţi

  • 4 octombrie 2011 la 7:56
    Permalink

    Ca sa aiba un viitor Universitatea Petrosani trebuie sa-i stimuleze pe studentii meritosi la invatatura cu burse de merit cat mai mari.

  • 4 octombrie 2011 la 10:06
    Permalink

    @Valea Jiului: io zic ca trebuie sa fie cat mai exigenti si corecti profesorii, sa nu se mai dea examenele pe bani si pe pile.

  • 4 octombrie 2011 la 10:42
    Permalink

    Felicitri domnului Rector,Prorector,domnilor Decani,Prodecani,profesorilor,lectorilor,asistenţilor universitari şi tuturor celor care muncesc la această instituţie de Învăţământ Superior cu care ne mândrim toţi hunedorenii!!!… trebuie să o ţineţi tot aşa sus!!!…spre invidia unora!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare