Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu rãmâne o alegere inteligentã

  Magdalena Şerban

Având drept motto citatul marelui filozof şi scriitor Lucian Blaga („După ce am descoperit că viaţa nu are nici un sens, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un sens“), universitatea ce-i poartă numele (ULBS) continuă să dea un sens studenţilor ce-i calcă pragul.

Cu o tradiţie de peste 225 de ani de învăţământ superior sibian şi peste un deceniu şi jumătate de existenţă,  Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu promovează excelenţa şi continua înnoire socială, prin programa universitară adoptată. Cu toate acestea, ULBS nu este doar o emblemă a oraşului de pe Cibin, ci o universitate de stat cunoscută în întreaga lume prin conexiunile academice şi parteneriatele internaţionale cu peste 200 de universităţi din 50 de ţări. Astfel, instituţiei sibiene de învăţământ i s-a acordat drept de membru deplin într-un mare număr de organizaţii academice internaţionale de prestigiu, cum ar fi: I.C. (Centrul Internaţional de la Tübingen – un consorţiu de 18 universităţi din opt ţări), C.R.E. (Asociaţia Conducătorilor de Universităţi din Europa, cu sediul la Universitatea din Geneva), A.U.D.E.M. (Alianţa pentru Democraţie a Universităţilor), I.A.U.P. (Asociaţia Internaţională a Preşedinţilor de Universităţi, fondată în 1964 la Oxford, Anglia).

ID-ul, nu mai prejos decât cursurile ,,la zi”
Pe lângă cursurile cu frecvenţă zilnică, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a iniţiat şi dezvoltat învăţământul la distanţă începând cu anul universitar 1998/1999, dispunând în prezent de o experienţă semnificativă atât la nivel instituţional, cât şi al participanţilor direcţi (cadre didactice, secretariate etc). Calificarea profesională dobândită de către absolvenţii acestei forme de studiu nu diferă de cea atribuită absolvenţilor formei de studiu „la zi”, fapt materializat prin identitatea diplomelor eliberate. Detalii despre oferta educaţională a Departamentului pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă pentru anul universitar 2012/2013 pentru studiile de licenţă şi master, pot fi găsite accesând site-ul instituţiei: http://www.ulbsibiu.ro/ro/facultati/did/.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare