Politica si administratie

Universitatea din Petroșani, în atenția ministrului Economiei

Instituția de învățământ superior din Valea Jiului ar putea beneficia de o finanţare pentru a-și actualiza curri­culele de studii în contextul intenției redeschiderii unor mine de minereuri. Mai exact, specializarea inginerie minieră ar putea redeveni iarăși principala specializare a uni­ver­sității, asta însemnând atragerea a zeci sau poate sute de studenți din întreaga țară. Intenția a apărut după ce s-a luat în discuție redeschiderea unor mine cum ar fi cele de grafit.

Retehnologizare
„Redeschiderea minelor de grafit presupune adoptarea normelor de aplicare a Legii minelor în care să fie menţionat, ca obiectiv, redeschiderea minelor închise şi, de asemenea, ho­tărâri de guvern care să ducă la re­des­chiderea acelor mine, punctual. Dacă un astfel de demers este în mâna Guver­nului, aici vorbim şi de im­pli­carea Parlamentului, atunci finalizarea procesului s-ar putea realiza în cursul acestui an. Dacă vorbim şi de apro­barea Parlamentului, voi face un apel către membrii Parlamentului pentru adoptarea în regim de urgenţă a unor astfel de acte normative pentru că avem nevoie de ele: avem un mare producător de aluminiu, avem doi mari producători din industria auto şi avem industrie orizontală extrem de pu­ternică. Avem nevoie de aceste re­surse. Ca să concluzionăm: ne pro­pu­nem ca până la sfârşitul anului să fina­lizăm aprobarea acestor acte nor­ma­tive, urmând ca investiţiile efective să poată să fie realizate începând cu 2023. Pentru asta discutăm cu Comi­sia Europeană, pentru a găsi resursele necesare prin fonduri europene pen­tru retehnologizare”, a afirmat minis­trul Florin Spătaru.
Ministrul Economiei a precizat că minele de grafit se redeschid cu anu­mite condiţionări. „În ceea ce priveşte forţa de muncă, pe lângă personalul care a lucrat în acest sector, şi care în continuare este în activitate, discutăm de crearea unor parteneriate într-o alianţă europeană privind exploatarea materiilor prime cu ajutorul cărora vom putea finanţa şi actualiza curri­culele de studii pentru universităţile de profil. Mă refer la Universitatea din Petroşani, la Universitatea Bucureşti şi alte uni­ver­sităţi din ţară. Cu ajutorul unui astfel de demers vom reuşi să asigurăm o forţă de muncă calificată care să poată să continue un astfel de proces”, a mai spus ministrul. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura