Sport

Unii cu performanţa, alţii cu… patimile

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara şi CFR Simeria, cele mai bine clasate echipe din judeţ în ierarhia eşalonului trei, îşi vor influenţa reciproc starea de spirit cu ocazia Paştelui, întrucât îşi vor „ciocni ouăle” în Vinerea Mare. Negru-albaştrii caută a şasea victorie consecutivă, pentru a continua cursa spre promovare şi performanţă, iar feroviarii vor să-şi spele păcatele din etapele anterioare.

În linie dreaptă
Trupa antrenată de Aurel Şunda are doar varianta victoriei în toate partidele pe care le dispută, până când lidera ACS Recaş face un pas greşit. Derbiul judeţean cu CFR Simeria nu face excepţie de la regulă, aşa că negru-albaştrii sunt obligaţi să-şi treacă în cont toate cele trei puncte puse în joc, pentru a rămâne în cursa de promovare. Evident, fiind un meci special, există şi alt fel de motivaţii. Negru-albaştrilor li s-a promis câte 1.000 de lei pentru un succes la Simeria. În plus, în plan fotbalistic, hunedorenii vor să demonstreze că sunt „şefii judeţului” şi să-şi ia revanşa pentru eşecul suferit în tur, când au fost învinşi, acasă, scor 0-1. De la FC Hunedoara, va lipsi portarul titular, Anton Ilie, suspendat după eliminarea din etapa precedentă, în timp ce Bier şi Janos Vajda sunt incerţi, din cauza unor accidentări.

Fără menajamente
Starea de spirit este radical diferită la CFR Simeria. Faţă de hunedoreni, care au avut un parcurs perfect în retur, cu cinci victorii fără gol primit, feroviarii au călcat strâmb în ultimele patru etape, înregistrând trei remize şi un eşec. În acest context al crizei de rezultate, dublată de tradiţionala rivalitate şi clasica dorinţă de a muri şi „performanţa” vecinului, fotbaliştii CFR-ului vor reabilitarea şi îşi vor trata adversarii fără menajamente. O dovadă a determinării speciale a simerienilor este şi faptul că „întâmplător” (sau nu), CFR şi-a menajat unii jucători importanţi în etapa anterioară. „Pentru noi, jocul cu FC Hunedoara este unul special doar din prisma faptului că vom înfrunta o echipă din judeţ. Altfel, este un meci ca oricare altul, în care jucăm cu obiectivul de a învinge”, a prefaţat Marius Opric, antrenorul CFR-ului, derbiul judeţean cu FC Hunedoara.
În tur, CFR Simeria a învins, pe Stadionul „Michael Klein”, scor 1-0, pe FC Hunedoara. Înaintea jocului direct, CFR Simeria e pe locul şase, cu 33 de puncte, iar FC Hunedoara pe poziţia secundă, cu 40 de puncte. Meciul este programat azi, de ora 17.00, pe stadionul „CFR – Marmosim”, în etapa a XXI-a din Liga a III-a, Seria a V-a.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura