Actualitate

Unii aleşi USL ştiu doar să pună beţe-n roate

Sorina Popa

Ieri, aleşii locali deveni au făcut, din nou, ceea ce ştiu ei mai bine. Adică, s-au certat. Nu contează despre ce anume discută, ei se ciondănesc. Semn că bate la uşă campania electorală.

De la o terasă sezonieră, la blocuri de locuinţe
Astfel, ieri, aleşii deveni au avut de analizat proiectul de hotărâre privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Deva. Acest lucru însă i-a agitat foarte tare pe consilierii USL Deva, care, deşi se bat cu pumnul în piept că lucrează doar în folosul comunităţii, nu o fac. Laura Sârbu, secretarul municipiului Deva, le-a spus aleşilor că, dacă nu votează prelungirea valabilităţii PUG-ului, există riscul ca devenii să aştepte un an de zile pentru orice investiţie. „Fie că este vorba de o terasă sezonieră, fie că e un bloc de locuinţe, devenii ar trebui să aştepte un an de zile pentru a li se elibera un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), dacă PUG-ul este expirat. Am demarat procedurile de realizare a unui nou Plan Urbanistic General, dar până ce acesta va fi finalizat, este necesar să se aprobe prelungirea valabilităţii celui vechi”, a declarat Laura Sârbu.

Taman arhitectul nu cunoaşte legea
Proiectul respectiv a fost iniţiat de către viceprimarul PSD Ovidiu Moş.
Cu toate acestea, se pare că unii dintre colegii din USL Deva nu au fost de acord, vrând să-i lase pe deveni să aştepte un an de zile pentru a putea să li se aprobe autorizaţiile de construcţii.
„Eu propun să se amâne acest proiect, trebuie să aprofundăm lucrurile. Este vorba de un proiect prea important, ca să-l votăm acum”, a spus Sandu Borbeanu, consilier local PNLşi arhitect de profesie. Asta, deşi Borbeanu lucrează în domeniu şi ar trebui să cunoască cum stau lucrurile, adică, în lipsa PUG-ului, toate investiţiile se aprobă cu ajutorul PUZ-ului. În final, proiectul a fost aprobat cu 11 voturi pentru, după ce aleşii PDL, UDMR, Ovidiu Moş şi Florin Ghergan de la PSD, Daniil Lazăr de la PNL şi Cosmin Costa şi Marcel Morar au înţeles că devenii nu au nevoie de bătăi de cap, din cauza unor consilieri care nu ştiu decât să se certe şi să se împotrivească hotărârilor.

5 comentarii la „Unii aleşi USL ştiu doar să pună beţe-n roate

  • Sa fim seriosi! Din ce cauza in ultimii 12 ani nu s-a realizat acel faimos PUG pentru care acum unii se bat cu pumnii in piept?
    In ce priveste consilierii si ei sunt la fel de vinovati ca primarul insusi,pentru ca timp de cel putin 10 ani i-au fost slugi ascultatoare.
    Avem de-a face cu o adunatura de indivizi interesati doar de propriul buzunar,in frunte cu (inca) primarul Munteanu.
    Vai de orasul Deva….

  • Te pomenesti ca fara acest PUG nu se poate finaliza blocul de langa IPH. Au mai ramas ceva spatii verzi in oras si trebuie constructii si pe acelea. Bineinteles constructii ale clientelei politice.

  • Sub numele de deveanu si hunedoreanu ,posteaza fostul liberal Florin Oancea ,ala de si-a trimis soferul la examene in locul lui, vei candida independent Oancea, am vazut la hd-tv ,ce a spus Mircea Molot despre tine ,ca tu ai luat nota 8 ,iar soferul 9 ,si ca ai face un cuplu Soferul Ionica primar ,Oancea viceprimar.Pentru noi liberalii tu esti o amintire,te lauzi in oras ca vei lua din voturile noastre,gresesti ,te va vota doar soferul Ionica.

  • Fara sa tin partea unui partid anume, nu ma pot opri sa constat : pe vremea ziarul vostru de rahat era pe statul e plata al PNL, ii glorificati pe reprezentantii partidului in cauza; in acest moment, cand v-ati schmbat finantatorii, dovediti ca sunteti prostituate, nu jurnalisti!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura