BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Un purtător de chipiu, spun gurile rele că are o pasiune bolnavă. Își bate nevasta de o usucă fără un motiv, doar din pură plăcere sau din cauză că, în timpul cât era activ, a fost bătaia de joc a colegilor și subordonaților săi. Zvonarii spun că ultima corecție luată de femeie a dus-o pe patul de spital. Tot bârfitorii ne spun că multă vreme femeia n-a avut curaj sau n-a putut face mai nimic, că nimeni nu o băga în seamă, așa că trebuia să îndure pumnul bătăuşului. Cei care ar trebui să o ajute erau subordonaţii soţului ei, dar lucrurile s-au schimbat acum. Niște tinerei ajunși în serviciu, fără să știe de gradele bătăușului, la o intervenție i-au făcut raport bătăușului și l-au pus pe drumuri pentru cinci zile.
Cine-l protejează și cât o să-i mai țină partea? Gurile rele spun cu tărie că un individ nespălat, analfabet și puțin bolnav cu capul, plin de dosare și fărădelegi, este asmuțit și protejat de niște reprezentanți ai statului. Cei vizați de funcționarii statului sunt agasați și reclamați în permanență de către „săgeata” lor, iar în urma așa-ziselor reclamații cărora ei le dau curs cu „celeritate” se iau măsuri. Scapă cine cotizează, spun bârfitorii, dar nu doar reclamagiului, ci și celor care-l folosesc. De ani de zile se întâmplă acest șantaj, iar cei care ar trebui să pună capăt fărădelegilor se fac că nu văd.

