Comunitate

Unde se intră cel mai greu?

Cristina Ghenea

După ce au scăpat de Evaluarea Naţională, începând de astăzi, absolvenţii claselor gimnaziale îşi completează fişele de înscriere la liceu. Aceştia îşi aleg şcoala în care vor urma cursurile în următorii patru ani, în funcţie de ultimele medii de admitere cu care s-a intrat anul trecut. La „Decebal”, în Deva, cea mai mică medie la una dintre specializări fost 9,16, în timp ce la „Dimitrie Leonida”, din Petroşani, ultima medie cu care s-a intrat a fost 3,77.
Cea mai mare medie de admitere la liceu, în 2010, a fost a unei eleve din Hunedoara. Cu 9,98, aceasta a intrat prima la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din acest municipiu. Din totalul celor care în urmă cu un an au absolvit gimnaziul, 524 au avut media de admitere peste 9. Acum, a venit rândul unei noi generaţii să-şi aleagă liceul, tot pe baza mediei obţinute din nota de la evaluare şi media pe care au acumulat-o în cei patru ani de gimnaziu. Aceştia îşi completează opţiunile preferate, orientându-se după ultimele medii de intrare din anul trecut. La „Decebal”, la specializarea „Ştiinţe ale Naturii” – profil real, bilingv engleză – ultima medie a fost 9,16. După acest liceu, urmează „Mihai Eminescu” din Petroşani, cu 9,03, apoi „I.C. Brătianu”, din Haţeg, cu 8,90 şi „Iancu de Hunedoara”, cu 8,08. În acelaşi timp, cei care au avut medii mici şi-au găsit câte un loc la şcolile de arte şi meserii. S-a intrat cu note sub 5 la anumite specializări de la „Traian” din Deva, „Matei Corvin”, din Hunedoara, dar şi la licee din Petroşani, Lupeni, Petrila, Vulcan, Crişcior, Călan şi Simeria.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura