Actualitate

Unde dai şi unde crapă

02 Petru Cimpean - Certej  _23
Nicolle Ebner 

Pentru că a luat 15 camioane de piatră, din zona Săcărâmb, fără a avea permis de exploatare, primarul comunei Certeju de Sus s-a ales cu plângere penală, pe motiv că a încercat să exploateze resurse aurifere.

Legile trebuie respectate şi de primari
Din cauza sărăciei bugetului şi a lipsei de sprijin financiar de la bugetul de stat, de ani buni, primarul Petru Cîmpian (foto) realizează lucrările de reparare sau modernizare a infrastructurii din comună, în regim propriu. Cu angajaţii primăriei, asistaţii sociali, şi utilaje de împrumut. Tot în regim propriu, s-a apucat să execute şi lucrările de reparare a drumului care face legătura între satele Săcărâmb şi Nojag, drum distrus în urma singurei ninsori abundente căzute în această iarnă. Edilul şef al comunei spune că, săptămâna trecută, a profitat de pauza de câteva zile luată de firma care execută lucrările de ecologizare a iazului de decantare aparţinând Minei Deva şi a cerut împrumut câteva utilaje. Cu ajutorul acestora, s-a apucat să exploateze piatra necesară pavării drumului comunal. „N-am apucat să lucrăm mai mult de trei ore, de la 11.00 la 14.00, că am şi primit sesizare să opresc exploatarea. Reuşisem să încarc 15 camioane cu piatră, pe care am folosit-o la reabilitarea drumului Săcărâmb-Nojag, dar nu am reuşit să pietruiesc mai mult de 2,5 km. Noi, certejenii, stăm pe un munte de piatră şi nici nu m-am gândit că trebuie să o cumpăr de la alţii. Spre seară, am fost înştiinţat că pe numele meu s-a înregistrat o plângere penală. Nu eram acuzat că am luat piatra, ci pentru exploatarea resurselor aurifere”, povesteşte primarul comunei.

Nu rupi nici o creangă fără aviz
În Săcărâmb, zona din care s-au luat cele 15 camioane de piatră, este concesionată de societatea Deva Gold, în vederea unei viitoare exploatări aurifere, iar primarul Petru Cîmpian recunoaşte că nu a avut permis de exploatare, dar acum, problema s-a rezolvat. „Acum, am obţinut avizul necesar din partea Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale -filiala Deva, dar nu mai pot continua lucrările. Nu mai am utilaje şi nu-mi mai permite timpul. Dar, după Revelion, voi relua lucrările în forţă, dar şi cu forţe proaspete”, a mai declarat Petru Cîmpian, care menţionează că pentru drumul cu pricina, s-a ales, în final, cu două plângeri penale. „În afară de cea de acum, m-au reclamat şi reprezentanţii silvici. La prima ninsoare mai abundentă din acest an, zăpada a pus la pământ copaci şi vegetaţie forestieră, pe care i-am curăţat de pe drum, de data aceasta fără avizul silvicultorilor. După ce s-a constatat scopul lucrărilor efectuate, am lucrat împreună pentru îndepărtarea vegetaţiei forestiere”, mai spune primarul comunei Certeju de Sus.

Independenţa naşte duşmănii
Petru Cîmpian este convins că sesizarea care a stat la baza plângerii penale nu a fost făcută de locuitorii din Săcărâmb, pentru că aceştia nu au nici un interes să umble prin noroi. Edilul şef al comunei Certeju de Sus este de părere că lucrările executate în regim propriu i-a deranjat pe mulţi şi i-a atras duşmani. „Cred că am fost o victimă colaterală. O firmă din Deva mi-a oferit piatră, pentru drum, la 27 de lei tona. Am refuzat oferta şi cum am mişcat un agregat, cum au sesizat pe cine trebuie”, mai spune primarul comunei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura