Un şofer beat a băgat doi soţi în spital

Un şofer beat a produs ieri un accident la intersecţia de la Sântuhalm, intersecţie care de două luni nu are semafoare, acolo construindu-se un sens giratoriu.
Se pare că şoferul răspunzător de acci­dent venea dinspre Hunedoara, iar la in­ter­secţie, ca să nu stea la coada care se for­mează pentru a vira spre Deva, a crezut că poate face o şmecherie. A luat înspre Simeria, şi a virat apoi spre stânga spre Deva. Din păcate, a lovit alte două maşini care circulau corect pe DN7.
Conducătorul auto care a produs eve­ni­men­tul rutier a avut o concentraţie de 1.06 mg/l, alcool pur în aerul expirat, anunţă IPJ Hu­nedoara. “Echipele de salvare şi in­ter­venţie ale Detaşamentului Deva, deplasate de urgenţă la locul accidentului, au găsit în mijloacele de transport două victime dintre care una încarcerată. Concomitent cu ope­ra­ţiunile de descarcerare s-au desfăşurat protocoalele de stabilizare a victimelor. O femeie, cu un traumatism grav la nivelul ca­pului, a fost extrasă de echipa de des­car­cerare din maşină şi transportată cu un echipaj al SAJ cu medic la Unitatea de Pri­miri Urgenţe din Deva. Tot la unitatea spi­ta­licească din Deva a ajuns şi soţul femeii rănite În intervenţie au fost implicate trei echipaje ale Detaşamentului Deva, specia­lizate în descarcerare, prim ajutor şi stin­gere şi două echipe ale SAJ”, informează lt.col.Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Lansare de carte la Teatrul de Artă Deva

Echipa Teatrului de Artă Deva are bucuria de a vă invita vineri, 05 martie 2021, ora 11.00, la sediul TAD

Fostul viceprimar, cercetat penal

Aşa cum arătam în ediţia de ieri, un fost viceprimar al oraşului Uricani a fost implicat într-un accident rutier cu

„O jucărie pentru fiecare”, acţiune destinată copiilor din centrele de plasament

În fiecare an, în perioada premergătoare Zilei Internaţionale a Copilului, 1 iunie, Biblio­teca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara-Deva se mobilizează în

Închide