Politica si administratie

Un proiect pentru binele elevilor şi al părinţilor din Simeria

Adriana Năstase

Un proiect de suflet al primarului Emil Rîşteiu (foto) pu­blicaţia „Paradigma proiectării, construcţiei şi administrării eficiente a bugetelor de timp şcolar şi extraşcolar în scopul creşterii performanţei şcolare şi dezvoltării personale”, scoate în evidenţă preocupările elevilor din oraşul Simeria.
,,Strategia administraţiei locale este de a optimiza modul de utilizare a timpului extraşcolar în scopul creşterii performanţei şcolare. Ne-am gândit că elevii să fie atraşi în activităţile culturale, la Centru de creaţie a copiilor, şcoli de muzică, la centru de creaţie tehnică. Este nevoie ca elevii să participe la cât mai multe spectacole diversificate ca gen, să meargă în excursii cu familia, iar părinţii să participe activ la construcţia, de către copil, a bugetului de timp liber, a acelui timp la dispoziţia exclusivă a copilului, după realizarea sarcinilor şcolare. Copiii trebuie să participe la activităţi de ecologizare a zonelor, spa­ţiilor publice”, a spus Emil Rîşteiu, pri­marul oraşului Simeria.
Edilul şef al Simeriei susţine că au trebuit în­vinse pre­judecăţi, sus­pi­ciuni, atitudini nepar­ti­cipative, tendinţe, de altfel actuale, manifes­ta­te prin refuzul de a permite accesul în universul intim al familiei. Dar, poate cea mai mare dificultate a fost eliminarea suspiciunii că acest proiect ar servi unor interese politice, sau ar fi utilă într-o viitoare campanie electorală. Primarul Emil Rîşteiu spune că nu este vorba de vreun interes politic, ci doar de un proiect făcut pentru binele elevilor şi al părinţilor din oraş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura