Actualitate

Un pensionar din Petrila a câştigat bătălia cu Casa de pensii

Maximilian Gânju

Un pensionar din Petrila a reuşit să câştige în instanţă să-i fie recunoscuţi anii în care a fost ucenic angajat, drept stagiu de cotizare, iar acest stagiu să-i fie adăugat la recalcularea pensiei.
Sabin Codarcea a dat Casa de Pensii în judecată după ce a cerut ca anii în care a fost ucenic să-i fie calculaţi la pensie, însă i s-a spus că nu este posibil. A câştigat procesul al Curtea de Apel Alba Iulia şi a ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a făcut recurs în interesul legii, astfel ca decizia să se aplice tuturor pensionarilor aflaţi în aceeaşi situaţie. „Recursul s-a judecat abia în luna octombrie, dar ni s-a dat câştig de cauză. Acum aşteptăm să se pună în aplicare hotărârea instanţei”, a declarat Sabin Codarcea. Senatorul Haralambie Vochiţoiu a declarat că decizia va fi pusă în aplicare de minister şi Casa de Pensii. „Avem o hotărâre a ÎCCJ privind perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată, iar acea perioadă va fi considerată stagiu de cotizare. Hotărârea se va aplica tuturor şi clarifică un drept pe care aceşti oameni nu-l aveau şi eu voi trimite aceste documente către Ministerul Muncii”, a declarat senatorul UNPR din Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura