Actualitate

Un nou protest al personalului de la Protecţia Mediului

Sorina Popa

Salariaţii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara şi cei de la Garda de Mediu au protestat, ieri, din nou, timp de două ore, în faţa sediului instituţiei, nemulţumiţi că, după protestul din 14 martie, nu a existat nici o reacţie din partea ministerului de resort.
„Nici un guvern nu ne aude”
„Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019, angajaţii din domeniul protecţiei mediului sunt remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar. În perioada 2009 – 2015, salariile personalului Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, care sunt în număr de 1.934 de angajaţi nu au mai fost modificate. La fel şi pentru cei 700 de angajaţi ai GNM”, susţin protestatarii.
„Angajaţii din domeniul protecţiei mediului deşi sunt mult mai puţini numeric faţă de angajaţii din alte domenii, îşi îndeplinesc propriile atribuţii pentru salariul minim pe economie, dar desfăşoară şi activităţi care revin în atribuţia celorlalte ministere. Luând în considerare că din anul 2004 nici un guvern nu ne aude, iar angajaţii din acest domeniu sunt remuneraţi cu un salariu de bază la nivelul anului 2008, iar doamna ministru Lia Olguţa Vasilescu spune că angajaţii din domeniul protecţiei mediului pot să mai aştepte până primesc o creştere salarială, angajaţii din domeniul protecţiei mediului transmit pe această cale că toate proiectele cu finanţare europeană pot să mai aştepte până când vom avea aceleaşi salarii ca la alte instituţii. Precizăm că documentaţiile nu vor mai fi corectate în ceea ce priveşte neconformităţile cu prevederile legale în vigoare, ci vor aştepta ca angajaţii din cadrul celorlalte ministere, cu precădere ai Ministerului Transportului – CNAIR SA, Ministerului Economiei, să înveţe legislaţia şi să îşi corecteze propriile documentaţii”, au declarat protestatarii nemulţumiţi.
„Se va ajunge la pierderea finanţărilor europene”
„Luând în considerare că pentru a înţelege legislaţia complexă din acest domeniu necesită foarte mult timp, între şapte şi 10 ani, angajaţii din domeniul protecţiei mediului vor ajunge să claseze sau să respingă notificările şi solicitările şi implicit se va ajunge la pierderea finanţărilor europene. Dacă revendicările noastre juste nu vor fi soluţionate favorabil, suntem decişi să declanşăm conflictul colectiv de muncă întrerupându-ne activitatea pe timp nelimitat”, au adăugat protestatarii .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura