ActualitatePolitica si administratie

Un nou proiect câștigat de Consiliul Județean: Policlinica va fi modernizată

Adriana Năstase

Clădirea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, adică Policlinica, va fi rea­bilitată şi dotată cu echipamente şi apa­ratură medicală, în cadrul unui proiect în valoare de 15,4 milioane de lei câştigat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

 

O prioritate

În cadrul acestui proiect vor fi executate lucrări de reabilitare – tâmplărie, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, instalaţii de încălzire, lucrări de extindere a activităţii policlinicii şi vor fi achizişionate echipa­mente şi aparatură medicală.
Proiectul se alătură altor investiţii de­ru­late de CJ Hunedoara la spitalul judeţean, cum ar fi cele de reparaţii capitale, extin­de­rea blocului operator sau a unităţii de primiri urgenţe.
„Felicit echipa Consiliului Judeţean Hunedoara care se ocupă de atragerea fondurilor nerambursabile, pentru că şi-a demonstrat încă o dată profesionalismul. Mă bucur că reuşim să obţinem fonduri pentru investiţiile în Sănătate, acest do­meniu fiind pentru noi o prioritate. Astfel, pe lângă proiectul de reparaţii capitale care se apropie de final, extinderea UPU, noua secţie de Radiologie, clădirea care va deservi secţia Spitalizare de zi, extinderea de la Blocul Operator, iată că atragem o sumă importantă, peste 15,4 milioane de lei, pentru reabilitarea clădirii şi achiziţia de echipamente şi aparatură medicală”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto).
El a dat asigurări că administraţia ju­de­ţeană va continua să aibă în atenţie şi să in­vestească în îmbunătăţirea serviciilor me­dicale la unităţile sanitare aflate în adminis­trarea CJ Hunedoara. Anual, la policlinica SJU Deva se prezintă peste 100.000 de pacienţi care solicită consultaţii în 28 de specialităţi medicale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura