Un nou post de director la Primăria Deva

Carmen Cosman

Datorită fondurilor importante care au fost atrase în acest an de municipalitate, Serviciul de Programe din cadrul Primăriei Deva a fost transformat în Direcţie, care va avea şi un director.

Primăria Deva a reuşit să atragă, numai în acest an, aproximativ 35 de milioane de euro pe proiectele aflate în curs de derulare, ori aflate la semnat la Autoritatea de Management. De asemenea, alte 10 milioane de euro este suma totală a proiectelor aflate în prezent în evaluare. Din acest motiv, Serviciul de Programe din cadrul primăriei s-a transformat în Direcţie. „Din această lună, am transformat Serviciul de Programe în Direcţie, unde vom avea în viitor un director, nu doar un şef de birou. Această schimbare am făcut-o datorită numărului mare de proiecte pe care le-am câştigat pe parcursul acestui an”, a  declarat viceprimarul Devei, Cosmin Costa. Printre proiectele respective sunt cele vizând reamenajarea centrului istoric al municipiului, reabilitarea zonei urbane Dealul Cetăţii, reabilitarea Liceului Decebal, modernizarea Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi”, proiectul care vizează noi capacităţi de producere a energiei termice din surse regenerabile, sistemul de supraveghere video, amenajarea Pieţei Victoriei, Sistemul integrat pentru managementul traficului şi reabilitarea Parcului „Cetate”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
În Deva, în fruntea listei se află şase şcoli

Suporteri din toată ţara aruncă în luptă din ce în ce mai multe puncte, pentru a-şi ajuta şcolile preferate să

Accidente în lanţ pe şosele

Condiţiile meteo nefavorabile, viteza excesivă şi consumul de alcool au fost cauzele principale ale seriei de evenimente rutiere petrecute ieri,...

Vorţa, la linia de start

După drumuri cât pentru o viaţă, stres alimentat de veşnicele probleme şi obstacolele întâlnite la orice pas, primarul din Vorţa,...

Închide