Fara bascalie

Un fleac! I-am ciuruit…

Ţineţi minte ce a răspuns Traian Băsescu unei ziariste, care l-a întrebat dacă el greşeşte vreodată? „Nu doamnă, sunt perfect!”, a replicat preşedintele şugubăţ, după care a lansat celebrul său hă-hă-hă.
Ei bine, da, este! Afirm acest lucru în cea mai serioasă manieră, fără băşcălie, invocând, peste doar câteva rânduri, un argument solid, care, coroborat cu situaţia de fapt, dă dimensiunea perfecţiunii prezidenţiale.
Imediat după ce a fost reales, acelaşi Traian Băsescu, colocvial cum îl ştim, a precizat pentru un curios: „I-am ciuruit…!” Ciuruiţii erau cei cinci milioane de români care nu-l votaseră, dar Băsescu s-a exprimat generic.
Da, domnule preşedinte, nu i-aţi, ci ne-aţi ciuruit! Aţi avut perfectă dreptate, prin urmare, se poate trage o singură concluzie logică – sunteţi perfect! Imaginea pensionarilor îmbrâncindu-se la Palatul Cotroceni, sperând într-o efemeră reparaţie, revenire, recalculare, reabilitare, este cea mai jalnică posibilă într-o Românie a anului 2010, în care ni se cere să fim solidari, după ce am fost ciuruiţi. În care am aflat (cum de altfel, ştiţi foarte bine), ba că nu vom avea criză, ba că nu vom avea criză prea mare, ba că vine criza, ba că suntem în re-ce-si-u-ne, ba că am trecut criza şi aşa mai departe, pomelnicul declaraţiilor oficiale este nesfârşit din acest punct de vedere.
Nu ştiu ce să cred despre cifrele domnului Băsescu, fiind unul dintre ciuruiţi. E adevărat ce spune? Minte? De ce nu văd un finanţist de forţă, de ce nu văd o comisie independentă, care să pună un diagnostic ţării, nu acelaşi domn Boc, mult prea ocupat să se războiască cu presa sau să arate paiul din ochii altora, înainte de a realiza că (printr-o pură întâmplare) este prim-ministrul celui de-al nu ştiu câtelea Guvern Emil Boc? Cât timp vom strânge cureaua, aşa cum nu am făcut-o nici măcar în anii ’90? O lună? Un an? Şi chiar nimeni nu este vinovat de erorile de proporţii făcute în aprecierea situaţiei? Sau poate că trecerea la un parlament unicameral este soluţia corectă? Sau poate nu mai trebuie parlament, din moment ce avem un preşedinte perfect…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura