Un fals electrician a lăsat o bătrână fără 3.100 de lei

14 martie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Maximilian Gânju

Sub pretextul că este de la Enel şi a venit să verifice instalaţia electrică a locuinţei unei femei de 80 de ani, un hoţ a intrat în casa acesteia şi într-un moment de neatenţie a furat 3.100 de lei.

Poliţiştii din Petroşani au fost sesizaţi de fiul victimei. Poliţiştii au stabilit, din cercetări, că hoţul a fost invitat în locuinţă chiar de mama bărbatului care a reclamat fapta, o femeie în vârstă de 80 de ani. Odată intrat în casa femeii, individul a simulat că verifică tabloul electric (contorul fiind montat pe casa scării), iar ulterior s-a deplasat cu persoana vătămată în încăperile apartamentului şi i-a solicitat acesteia să aprindă becurile pentru a „verifica” funcţionarea instalaţiei electrice”, precizează IPJ Hunedoara. Pentru a vedea unde îşi ţine victima banii, escrocul i-a cerut 100 de lei pentru “verificările” efectuate. ”Femeia a luat dintr-un plic aflat într-un dulap suma de bani solicitată, şi i-a înmânat-o bărbatului (în toată această perioadă uşa de acces în locuinţă a rămas întredeschisă)”, au mai spus anchetatorii.
După plecarea falsului electrician, bătrâna a constatat că-i lipsesc banii din dulap. Poliţiştii încearcă să-l identifice pe escroc şi să recupereze prejudiciul. Totodată, au întocmit un dosar pentru infracţiunea de furt.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Primul termen în dosarul fraţilor Gărdean, la Curtea de Apel Alba Iulia

Adrian şi Miron Gărdean au fost achitaţi de acuzaţiile de dare de mită în dosarul instrumentat de DNA, pentru că...

Poliţiştii hunedoreni participă la campania europeană ”TISPOL SEATBELT”

Acţiunea se derulează la nivel european şi vizează portul centurii de siguranţă de către participanţii la trafic. Astfel, poliţiştii hunedoreni...

Comunitatea din Baia de Criş a primit extrasele de carte funciară

În comuna Baia de Criş au fost înmânate extrasele de carte funciară realizate în cadrul celei de-a doua etape a...

Închide