EvenimentFlash

Un deţinut a evadat de la Bârcea

Cristina Ghenea

 Un deţinut în Penitenciarul Bârcea Mare a evadat ieri, în timp ce se afla la muncă în comuna Densuş. Bărbatul în vârstă de 24 de ani fusese condamnat de instanţa Judecătoriei Sibiu la patru ani de închisoare pentru furt calificat.
Mihai Mărtinaş (foto), din comuna Veseud, judeţul Sibiu, a fost depus în penitenciarul de la Bârcea în data de 6 iunie, fiind deţinut în regim semideschis. Pentru că acest regim îi oferă celui aflat în penitenciar posibilitatea de a munci în afara locului de
detenţie, Mihai Mărtinaş a fost repartizat în punctul de lucru din zona localităţii Ştei, din apropiere de Haţeg. Împreună cu alţi puşcăriaşi Mărtinaş lucra aici la scos de cartofi. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, bărbatul îşi ceruse voie să meargă la toaletă şi în numai cinci minute, a şi dispărut.    
„Deţinutul Mărtinaş era păzit de un gardian şi de un alt deţinut, în sistem fără pază şi a solicitat permisiunea de a merge la toaletă, însă nu a mai revenit”, a precizat Bogdan Niţu. Imediat, poliţiştii au activat un plan de acţiune pentru a-l prinde pe bărbat. Acesta a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. De asemenea, poliţiştii, împreună cu jandarmii şi cu reprezentanţii penitenciarului îl caută prin tot judeţul pe cel care a reuşit să evadeze.
„Pe principalele artere rutiere din judeţ, au fost instituite filtre, jandarmii folosesc câini de serviciu special dresaţi pentru detectarea de urme, iar căutările vor continua până la găsirea evadatului”, a mai precizat reprezentantul IPJ.
În momentul evadării, Mihai Mărtinaş era îmbrăcat într-un tricou roşu şi o pereche de pantaloni trei-sferturi, de culoare kaki. Bărbatul are corp atletic, înălţime de 1,83 metri, ochi căprui şi faţă ascuţită. De asemenea, acesta are un tatuaj pe antebraţul stâng. Până aseară, la închiderea ediţiei, bărbatul nu fusese găsit.

5 comentarii la „Un deţinut a evadat de la Bârcea

  • Bagati-l pe paznic an locul lui sa avetzi lotul complet. Ati angajat la penitenciare totzi puturosii si incompetentzii

  • …la ministerul ,,nejustiţiei,,e mare înghesuială şi în celule şi înafara lor!!!….dacă am ajuns să plătim costuri de 2.400 lei (douăzeci si patru de milioane) pentru un deţinut, iar un muncitor câştigă salariu 600 lei minim pe economie, mă întreb, în ce ţară trăim,românilor ???????? …la salariile pe care le primesc ăia cu ŞAPCĂ, ar trebui să fie mai atenţi!!!!…oricum o să fie o ,,şapcă,, mai puţin ,la pază şi eventual unu fără ,şapcă,, la zdup!!! …la mulţi înainte !!!

  • sa te regulam in fund nelutule-americanutule. nu esti primul si nici ultimul. ,,la multi inainte!!!!

  • Nelu Americanu e genul de om care fiind lipsit de cultura nu isi gaseste cuvintele si gesticuleaza. Mult! Priviti textul, se observa ca si exprimarea scrisa e la fel de plina de !! ?? !!!!!. Sunt convins ca a scris doar cu o mana, cu cealalta a gesticulat!!!! :))))

  • Apropo de detinut, sper sa scape. Se cheltuie prea mult cu urmariri, filtre, interceptari, panda la domiciliu, etc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura