ActualitateFlash

Un bărbat din Deva, accidentat mortal pe trotuar

03 accident-ambulantaO femeie de 65 de ani din Deva, care conducea un autoturism, a accidentat mortal un bărbat de 71 de ani din municipiu, care circula pe trotuar.
Victima a decedat la scurt timp, după ce a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Deva. Accidentul s-a petrecut ieri, pe strada Eminescu.  În timp ce şoferiţa se deplasa dinspre Casa de Cultură spre Parcul Bejan, înainte de intersecţia semaforizată din faţa policlinicii vechi, ea a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe trotuar, lovindu-l pe bărbatul care se afla acolo. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu, femeia a declarat că s-ar fi speriat din cauza unui alt şofer aflat în trafic, care a semnalizat că virează la stânga şi nu a făcut-o. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele conducătoarei auto sub acuzaţia de ucidere din culpă. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura