Eveniment

Un bărbat a murit şi doi jandarmi au fost răniţi grav într-un accident rutier

Cristina Ghenea

Doi jandarmi din judeţul nostru au fost implicaţi ieri într-un grav accident de circulaţie, soldat cu moartea unui bărbat de 51 de ani. Starea de sănătate a unuia dintre jandarmi este gravă.

N-a acordat prioritate

Accidentul s-a produs imediat după orele prânzului, pe raza localităţii Ohaba de sub Piatră, lângă Haţeg. Aflaţi într-un autoturism marca Skoda Fabia, jandarmii, în vârstă de 26 şi de 35 de ani, se întorceau dintr-o misiune în care au avut de asigurat un transport special. În acelaşi autoturism, se afla şi bărbatul care a murit, acesta fiind un angajat al firmei care efectua transportul. Potrivit poliţiştilor, maşina lor a fost făcută praf, după ce o autoutilitară care se deplasa pe un drum secundar i-a lovit în plin. Vinovat de producerea accidentului s-a dovedit a fi şoferul autoutilitarei, care nu a virat stânga, vrând să intre pe DN66, fără să acorde prioritate. Aflat pe bancheta din spate a maşinii, bărbatul de 51 de ani, din Simeria, şi-a rupt coloana în urma impactului, şi a murit pe loc. Jandarmul de 26 de ani, aflat la volanul Skodei, a suferit un traumatism cranio cerebral, o fractură de gambă şi o luxaţie de antebraţ, iar pentru că, în timp ce primea îngrijiri medicale la spitalul din Haţeg, şi-a pierdut conştienţa, medicii l-au transportat de urgenţă la spitalul din Petroşani, unde a fost internat la Neurochirurgie. Celălalt jandarm, în vârstă de 35 de ani, a suferit un traumatism la nivelul bazinului, dar starea sa de sănătate este stabilă, el fiind în continuare sub supravegherea medicilor din Haţeg.
Poliţiştii spun că şoferul vinovat – Mihai V., de 56 de ani, din Petroşani – s-a ales cu dosar penal şi este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Evenimente rutiere, unul după altul

Tot ieri, alte două accidente grave de circulaţie s-au mai înregistrat în judeţ. Trei tineri din municipiul Hunedoara au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau – un Daewoo Matiz – s-a răsturnat în zona staţiei Petrom de la Peştiş.  Un alt eveniment a avut loc la Veţel, unde un microbuz înmatriculat în Bulgaria, al cărui şofer a adormit la volan, s-a ciocnit cu un TIR, în urma impactului, un bărbat a fiind rănit grav.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura