Un amical încins, altul fără sare şi piper

Ciprian Marinuţ

CFR Simeria a fost învinsă, 1-0 (0-0), de gruparea din liga secundă Unirea Alba Iulia, într-un meci test „colorat” cu o scurtă „repriză de box”, desfăşurat sâmbătă, la Sebeş. Jiul Petroşani a jucat modest şi a pierdut, tot cu 1-0, meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu Minerul Motru (locul 4 în C4).

Prietenie, până la… gol
Legăturile amicale foste şi actuale dintre CFR Simeria şi Unirea Alba Iulia au fost puse la grea încercare în minutul 62 al amicalului disputat sâmbătă la Sebeş. După unicul gol al partidei, reuşit de Pecarov (61), jucătorii celor două echipe au uitat de fotbal pentru câteva zeci de secunde, iar nervii au dat în clocot. Astfel, după o fază în care Bucurică a fost atacat mai tare de un fundaş simerian, s-a iscat un „meleu” şi jucătorii s-au îmbrâncit reciproc la mijlocul terenului. După ce antrenorii au reuşit să impună calmarea spiritelor, feroviarii au reclamat faptul că în acest episod mini-tensionat, uniristul M. Petrescu a apelat la pumn pentru a-şi face dreptate. Pentru a avea o imagine corectă asupra patimilor pe care le stârneşte fotbalul, chiar şi în amicale, trebuie precizat că între cele două echipe există solide legături amicale. Antrenorul feroviarilor, Marius Opric, a activat destul timp ca portar la Unirea, Pepenar a fost şi el recent în lotul albaiulian, iar atacantul feroviar Daniel Dăscălescu este frate cu preşedintele unirist Mihai Dăscălescu. CFR Simeria a intrat în teren în formula: Dragotă – Vârtan, Stroia, Burlan, Ungureanu – Găceanu, Lint, Vişan, Pepenar – Făgărăşanu, A. Suciu. Au mai jucat: Iancău, D. Dăscălescu, Vasinc, Chelariu, Domide, Dosan, Zdrâncu şi Ivaşcu).

A treia înfrângere în amicale
Jiul Petroşani a susţinut un nou meci de verificare în compania celor de la Minerul Motru. Dacă în prima partidă dintre cele două grupări, Jiul s-a impus cu scorul de 2-1, de data aceasta, gorjenii şi-au luat revanşa cu scorul de 1-0. Două victorii şi trei înfrângeri, acesta este bilanţul Jiului în perioada de pregătire, perioadă despre care antrenorul Marin Tudorache şi-a declarat nemulţumirea. „Primim  prea uşor goluri şi nu reuşim să marcăm”, spunea tehnicianul. Profitând de amânarea campionatului, în liga a treia, jiuliştii vor mai susţine două meciuri de verificare, mâine, la Pandurii II Târgu Jiu şi, vineri, cu Minerul Rovinari, la Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare