UEFA va stabili miercuri modul de finalizare a Cupelor Europene

14 iunie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Membrii Comitetului Executiv al forului fotbalistic continental vor decide, miercuri 17 iunie, în cadrul unei videoconferinţe, modalităţile de finalizare a competiţiilor intercluburi Liga Campionilor şi Europa League.

Finala Ligii Campionilor trebuia să se dispute iniţial la Istanbul, iar cea din Europa League urma să aibă loc în Polonia, la Gdansk, însă UEFA a anunţat luna trecută că sunt în calcul mai multe opţiuni pentru finalizarea celor două competiţii din care au mai rămas de jucat mai multe meciuri. Având în vedere timpul scurt şi problemele legate de pandemia de coronavirus, UEFA ar putea decide ca toate partidele rămase din fiecare cupă să aibă loc într-o singură manşă.
În Liga Campionilor mai trebuie să se dispute manşele secunde din patru optimi de finală, respectiv Juventus Torino-Lyon, Manchester City-Real Madrid, FC Barcelona-Napoli şi Bayern Munchen-Chelsea Londra, în timp ce Atletico Madrid, Paris Saint-Germain, Atalanta şi RB Leipzig şi-au asigurat deja prezenţa în sferturi.
În Europa League, două jocuri din prima manşă a optimilor de finală mai sunt de disputat, plus toate partidele retur din această fază.
Ediţia 2019-2020 a Ligii Campionilor ar urma să se încheie cu un turneu găzduit de Lisabona, iar sezonul din Europa League, cu unul organizat în regiunea Koln, din Germania. Ambele turnee ar urma să aibă loc în luna august.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
După un an de procese, Federaţia Română de Tenis are oficial preşedinte

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate toate apelurile depuse de trei asociaţii împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care...

Bulina neagră, 15.06.2020

Florin Ţurcaş,  bărbat din Petrila, fost consilier local Pentru că este acuzat că făcea parte dintr-o grupare de falsificatori şi...

Bulina albă, 15.06.2020

Dorel Neamţu, jurnalist şi scriitor din Valea Jiului Pentru activitatea sa de pe scena culturală a regiunii, acesta fiind un...

Închide