După un an de procese, Federaţia Română de Tenis are oficial preşedinte

14 iunie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate toate apelurile depuse de trei asociaţii împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus înscrierea noii conduceri a Federaţiei Române de Tenis. Astfel, Ion Ţiriac (foto) devine noul preşedinte al forului, în timp ce George Cosac, Răzvan Itu, Alina Cercel-Tecşor şi Adrian Marcu vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi.

Noua componenţă a Federaţiei Române de Tenis a fost votată prin hotărârea Adunării Generale de Alegeri din luna iunie 2019, Ion Ţiriac fiind ales noul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, dar acum, în urma deciziei judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, noua conducere a fost confirmată definitiv.
„Demersurile de înscriere în Registrul Federaţiilor a noilor organe de conducere au fost tergiversate timp de un an în principal din cauza acţiunilor abuzive ale asociaţiei Tenis Club Pamira, care a fost şi amendată de Tribunalul Bucureşti pentru exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale. Această tergiversare a condus la pierderea de catre FRT a finanţării din partea MTS pentru anul în curs, aspect ce a afectat şi afectează nedrept şi grav dezvoltarea tenisului românesc, în special sectorul de copii şi junior. Contrar credinţei manifestate de asociaţia Tenis Club Pamira, formularea de multiple cereri şi acuzaţii lipsite de temei şi defăimătoare nu poate înfrânge adevărul judiciar constatat printr-o hotărâre judecătorească cu caracter definitiv”, a transmis Federaţia Română de Tenis.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 15.06.2020

Florin Ţurcaş,  bărbat din Petrila, fost consilier local Pentru că este acuzat că făcea parte dintr-o grupare de falsificatori şi...

Bulina albă, 15.06.2020

Dorel Neamţu, jurnalist şi scriitor din Valea Jiului Pentru activitatea sa de pe scena culturală a regiunii, acesta fiind un...

Gura lumii, 15.06.2020

Potrivit unui sondaj local, vor apărea rezultate neaşteptate în regiunea sudică a judeţului, după alegerile locale din toamnă. Mai multe...

Închide