UDMR, în concubinaj cu USL

18 aprilie 2012 | 19 Comentarii | Publicat in: Editorial

Până la această oră, patru politicieni locali şi-au făcut publică, într-un fel sau altul, intenţia de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara, la alegerile locale din 10 iunie. Este vorba de liberalul Mircea Moloţ, preşedintele în exerciţiu al instituţiei amintite, de Mircia Muntean, primarul Devei, de Haralambie Vochiţoiu, liderul filialei PP-DD din judeţ şi de Costel Avram, preşedintele organizaţiei judeţene a PRM, vicepreşedinte al consiliului judeţean. Mai mult ca sigur că, până în ziua începerii oficiale a campaniei electorale, vor mai apărea şi alţi candidaţi. Dar pentru oricine cunoaşte cât de cât situaţia politică din judeţ, este clar că bătălia pentru preşedinţia forului legislativ judeţean se va da între cei doi foşti tovarăşi şi prieteni, acum, adversari înverşunaţi: Mircea Moloţ şi Mircia Muntean. Indiferent ce iluzii îşi vor face ceilalţi candidaţi, aceştia pot doar să influenţeze, într-o măsură mai mare sau mai mică, rezultatul scrutinului, luând din voturile unuia sau altuia dintre cei doi.
Sondajele făcute de ambele tabere, şi cea a USL, al cărei candidat este Moloţ, şi cea a USP, al cărei candidat este Muntean, dar şi de organizaţii neutre, arată o situaţie destul de echilibrată. În unele sondaje, Moloţ conduce cu câteva procente în intenţiile de vot,  în altele, Muntean. Sunt şi sondaje în care ei se află, practic, umăr la umăr, dar şi sondaje dezechilibrate, în care diferenţele în favoarea unuia sau a celuilalt sunt de peste 25 la sută. Personal, cred că scorul la această dată este foarte strâns, cu un uşor avans pentru Mircia Muntean.
Până cu o săptămână în urmă, puneam pariu că, în final, Mircia Muntean va câştiga bătălia de la urne cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean. Dar, de săptămâna trecută, de când în judeţul nostru – şi se pare că şi în alte judeţe din ţară – UDMR a bătut palma cu USL pentru susţinerea reciprocă în alegeri, Mircia Muntean pare să aibă o mică problemă. De ce spun asta? Până acum, la toate cele patru scrutinuri, în care a candidat pentru Primăria Devei, Muntean s-a bazat şi pe voturile maghiarilor din Cristur, din Sântuhalm şi din Deva. Este vorba de un electorat disciplinat, care se prezintă la urne şi votează persoana care i-a fost indicată de conducerea UDMR. Nu ştim exact cât au atârnat în balanţă cele câteva sute de voturi ale maghiarilor în alegerea sa de patru ori ca primar al Devei, dar şi ele au contat. Acum însă, când candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean, Mircia Muntean are nevoie şi de voturile maghiarilor – aproximativ 7.000 la nivel de judeţ, deşi nu se ştie dacă toţi vor şi ajunge la urne – deoarece ele pot face diferenţa dintre el şi contracandidatul său. De bună seamă că el conta într-o mică sau mai mare măsură pe aceste voturi, întrucât UDMR face parte din coaliţia aflată la guvernare, împreună cu PDL şi UNPR. Deci, firesc ar fi fost ca maghiarii din judeţ să meargă la aceste alegeri locale alături de USP, unde să se susţină reciproc. Dar, iată, s-a produs defecţiunea. Nu în judeţ s-a produs aceasta, ci sus, la nivel naţional. Ştim şi motivul care i-a determinat pe udemerişti să facă pasul înapoi şi să înceapă tratativele cu USL. Nu este momentul să-l amintim acum, el va face, dacă va mai fi cazul, subiectul altui comentariu.
Vă daţi seama că această reorientare a UDMR către USL le-a picat tare bine lui Mircea Moloţ şi social-liberalilor hunedoreni, deoarece ştiu şi ei că bătălia cu Mircia Muntean va fi foarte grea şi poate fi chiar pierdută. Ca urmare, Moloţ l-a executat fără să clipească pe primarul în funcţie al Hunedoarei, Ovidiu Hada, trimiţându-l să numere plopii, deşi tot el a fost cel care l-a impus la nivelul conducerii naţionale drept candidatul USL la Primăria Hunedoara.  Aşa că, pare-se, jocurile sunt făcute. Barna Bende, reprezentantul UDMR, va candida, ca independent, la Primăria Hunedoara, susţinut de USL. După această întoarcere cu 180 de grade a udemeriştilor, ar fi posibil ca Moloţ să doarmă oarecum mai liniştit.
Desigur, nu-i un capăt de ţară această decizie a udemeriştilor din judeţ de a merge alături de USL. Totuşi, pentru a echilibra balanţa, lui Mircia Muntean şi celorlalţi candidaţi ai USP nu le rămâne decât să-şi mobilizeze la maximum electoratul fidel să iasă în număr cât mai mare la urne şi, mai mult, să-i atragă şi pe alegătorii indecişi de partea lor.

Loading...

Comentarii (19)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. florin spune:

    cred ca molot a batut palma cu udmr,se vede dupa numarul mare de udmr-sti angajati in ultimul timp la sc apaprod deva firma patronata de cj

  2. AVRAM IANCU spune:

    JOS CIOCOIU, JOS STRIGOIU SECURIST MIRCEA IOAN MOLOT.

  3. Noaghi spune:

    Noi maghiarii din Hunedoara vom vota cu MIRCIA MUNTEAN,nu cu baronul securist Mircea Molot.Nu ne intereseaza ce intelegeri oculte se fac noi votam omul nu partidul ,stim cu toti ca timp de 8 ani Mircea Molot a fost interesat doar de furat sa imbogatit iar judetul a saracit

  4. tomy spune:

    Colaboratorii ,informatorii si rezidentii securitati il sprijinim si il votam pe colegul nostru Mircea Molot nume de cod Panturu,pace si securitate.

  5. ELENA spune:

    MOLOT cu mutra lui de sobolan iar vrea sa scumpeasca apa in Valea Jiului,jos cu sobolonul MOLOT.

  6. Fane spune:

    Ca de obicei se fac tot felul de jocuri politice. Mi-ar parea rau ca Mircia Muntean sa piarda din cauza acestei premize. Sper doar ca oamenii sa vada cine a fost Molot pana acum si sa dea votul lor cui trebuie, indiferent ce sunt..maghiari sau romani!

  7. Ianos spune:

    Eu votez cu Mircia Muntean!

  8. dani spune:

    PE MIRCIA MUNTEAN CU SIGURANTA

  9. Fekete spune:

    Votam Mircia Muntean ,din 11 06 2012 ,scapam judetul Hunedoara de holera molotista ,iar sefii UDMR sa nu faca aranjamente cu Molot daca vor sa fie votati.

  10. Lucian spune:

    Cred ca atunci cand mergem la vot trebuie sa tinem seama de omul pe care il votam si de ce a facut el pentru noi, nu de culoarea lui politica, eu personal asa votez.

  11. Morghit spune:

    Degeaba incearca Molot prin diverse mijloace de a se pune bine cu oamenii,fiindca oamenii nu au incredere in el si toata lumea se va axa pe alianta domnului MIRCIA MUNTEAN.
    Eu voi vota cu el!

  12. Giovano spune:

    Hai cu Mircia Muntean!!

  13. Ioska spune:

    Amindoi Mircea sunt escroci si dupa atitia ani de putere ar trebui sa dispara….!!!!

  14. bobi delavrancea spune:

    citeste lepadat in 2004 l-ai pupat in c…. pe molot acuma il pupi in c…. pe mircia si sa nu mergem mai departe cind faceai coada la bonu ri de benzina la prefectura
    votati cu winkler nu va lasati manipulati de ziaristi de c….de la mesagerul

  15. Ovidiu spune:

    MOLOT crede ca daca vorbeste cu liderii ,UDMR cetateni romani de nationalitate maghiara vor vota cum spun liderii ,dar se insala toti romanii si ungurii stiu ce fel de neam prost este ,un hot un mincinos o jigodie securista.

  16. Dan spune:

    Liberali din Petrila voteaza Mircia Muntean ,nu votam cu Mircea Molot turnatorul la securitate care este pitic de statura dar mare hot.

  17. parfenie spune:

    sper ca aici este vocea poporului si asta v afi scorul ,cu toate ca guzganul pitic si a mobilizat toate fortele din judet,numai ca poporul nu este format din citiva gusteri pe care i apus el pe functii

  18. angela spune:

    Mi se pare normal sa votati unii cu Mircea Molot si altii cu Mircea Muntean.Interesant este ca citind comenturile voastre, am facut o diferentiere de caractere intre acei care il sustineti pe unul si cei care il sustin pe celalalt.

  19. Adrian Costache, Petrila spune:

    Dle Mircia Muntean ia-l de mana pe Deji si veniti in Valea Jiului. Pentru cat devotament a demonstrat fostu prefect, minerii si pensionarii carora le-a rezolvat problemele cu caldura si banii pentru CNH va vor vota.
    Din pacate sinteti in anturajul unor persoane care nu au facut nimic pentru Valea Jiului. Degeaba cu declaratiile politce mincinoase ale unor partide, vom vota OMUL. Noi cei din Petrila nu vrem sa auzim de securistii si baroni vrem Oameni adevarati.
    De la mine aveti un vot!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Turism la nivelul Mileniului III

Drama prin care trece azi Hunedoara are o cauză clară şi simplu de demonstrat: ultimii primari care au condus municipiul...

„Barieră” la performanţa vecinilor

Cu o ambiţie ce i-a lipsit în alte meciuri şi un gol marcat în ultimul minut, CFR Simeria i-a „oprit...

Gura lumii 18.04.2012

Vorbeşte lumea că salariaţii unei direcţii care se ocupă cu cultura au primit ordine extrem de stricte, în această perioadă,...

Închide