Sport

Turneul Australian Open se va desfăşura conform programului

Deşi toate meciurile de tenis prevăzute pentru joi, la Melbourne, în turneele de pre­gătire pentru Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, care va debuta luni, au fost anulate din cauza depistării unui caz de infectare cu coronavirus la un angajat al hotelului în care câteva sute de jucători şi membri ai staff-urilor tehnice acreditate efec­tuau carantina obligatorie înainte de competiţie, organizatorii Australian Open au comunicat că turneul se va desfăşura con­form programului, a asigurat directorul com­petiţiei, Craig Tiley.
„Suntem absolut încrezători în faptul că Openul Australiei va avea loc. Ne aşteptăm ca toţi jucătorii să fie testaţi negativ. Pro­ba­bilitatea ca unul dintre ei să fie pozitiv este foarte scăzută”, a declarat Tiley, adăugând: „Vom începe luni”.
Dacă rezultatele vor fi negative, jucătorii vor fi liberi să participe la cele şase turnee premergătoare Australian Open, care le oferă ocazia să-şi reintre în formă după cele 14 zile de carantină.
„Acest lucru ne oferă trei zile la dispoziţie pentru ca evenimentele iniţiale să fie finalizate”, a mai spus Tiley, conducătorul Fe­deraţiei australiene de tenis, care a pre­cizat că tragerea la sorţi pentru Australian Open a fost amânată cu o zi şi va avea loc astăzi.
Autorităţile sanitare din statul Victoria au declarat că testarea jucătorilor şi a staff-urilor acestora a fost făcută din precauţie, considerându-se că riscul de infectare pentru ceilalţi oaspeţi ai hotelului – jucători de tenis şi personalul lor însoţitor – este re­lativ scăzut.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura