Sport

Turneu de şah pentru elevi la Deva

Nicolae Gavrea

Clubul de şah din Deva a organizat în municipiul de la poalele Cetăţii o competiţie reuşită la care au participat peste 60 de tineri şahişti din Alba Iulia, Sebeş, Simeria şi Deva, iubitori ai sportului minţii.
Clubul devean a găsit şi parteneri importanţi în derularea acestui nou turneu – Rotary Club Deva Castrum şi Hotel President Deva, care au asigurat locul desfăşurării concursului şi premiile pentru cei mai buni şahişti.
Întrecerile din cadrul turneului dotat cu Cupa „Rotary Deva Castrum” s-au disputat în sistem elveţian, cu cinci runde şi au fost spectaculoase, mulţi dintre asistenţi fiind surprinşi de evoluţia şi soluţiile găsite de micii şahişti.
Dintre cei 10 participanţi la categoria Preşcolari s-a evidenţiat Alexandru Sechel, urmat în clasament de către Victor Sava şi Luca Strătica. La categoria amatorilor (elevi din clasele I-VIII), unde au fost 38 de participanţi, a câştigat David Foltuţ, urmat de Abel Reileanu şi Florin Negrilă.
La nivelul sportivilor legitimaţi (clasele I-VIII), unde au fost prezenţi 13 sportivi, a câştigat Francesca Maniul, urmată de Ianis Tarciuc şi Tudor Mihăescu Duţă.
De menţionat că la fiecare secţiune, legitimaţi şi nelegitimaţi, s-au acordat drept premii pentru locul 1 un trofeu şi o medalie, iar toţi copiii participanţi au primit din partea organizatorilor diplome şi medalii, plus o serie de premii surpriză.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura