Actualitate

Turist slovac, salvat din munţii Retezat

Natalia Bumbac03 salvamont

Salvamontiştii hunedoreni au intervenit la sfârşitul săptămânii trecute în zona Cabanei Pietrele, pentru a salva şi transporta până la ambulanţă un turist slovac. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, se afla împreună cu un grup de 18 persoane din Slovacia într-o excursie de mai multe zile în Parcul Naţional Retezat. Intervenţia salvamontiştilor a fost îngreunată din cauza drumului distrus de către tăietorii de lemne, care exploatează pădurea din zonă.
„Accidentul a survenit în urma unei mici avalanşe pe Valea Stănişoara, unde au fost prinse trei persoane care practicau schiatul extrem, una singură suferind o leziune gravă. Am fost anunţaţi de cabanier în jurul orei 16.00, iar la ora 18.00 am predat victima pe care am transportat-o cu targa până la ambulanţă. Intervenţia a durat mai mult din cauza drumului distrus, unde nămolul amestecat cu zăpadă s-a transformat într-o mlaştină, pe o porţiune de 2,5 kilometri, drumul de la intrarea în Parcul Naţional Retezat fiind aproape impracticabil, din cauza tăietorilor de lemne care au târât buştenii tăiaţi pe el. Noi avem echipamente de munte, nu de mlaştină, avem bocanci, nu avem cizme. Exista riscul să se accidenteze un salvamontist sau să apară alte complicaţii”, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Salvamont Hunedoara.
Potrivit acestuia, la sfârşitul săptămânii trecute, la cabanele Pietrele şi Genţiana au fost în jur de 40 de turişti. Trebuie menţionat că drumul judeţean care face legătura dintre localitatea Cârnic şi Cabana Pietrele din Masivul Retezat a fost distrus de către cei care exploatează lemnul în zonă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura