Stiri

Trotuar nou pe strada Pietroasa

Ieri au fost recepţionate lucrările de amenajare a trotuarului de pe strada Pietroasa, din municipiul Deva. Investiţia este făcută pentru circulaţia pietonală, dar şi pentru accesul la proprietăţile din zonă.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Tehnice a Primăriei Deva, trotuarul are o suprafaţă de aproximativ 573 de metri pătraţi, adică 478 de metri lungime şi 1,20 metri lăţime, acesta fiind realizat pe partea dreaptă a străzii, pe sensul de mers dinspre Bulevardul 22 Decembrie. Totodată, în cadrul lucrărilor, au fost executaţi şi 160 de metri pătraţi de racorduri la proprietăţi. Trotuarul este făcut din dale autoblocante, pe fundaţie de balast şi piatră spartă, încadrat cu borduri. Valoarea investiţiei este de aproximativ 180.000 de lei, iar finanţarea lucrărilor s-a făcut cu banii din bugetul local al municipiului Deva. (A.Clej)

One thought on “Trotuar nou pe strada Pietroasa

  • Foarte frumoasa lucrarea, dar sa tinem cont ca pe strada respectiva pe partea dreapta sunt aproximativ 15 case.Intr-adevar era nevoie de un trotuar acolo, asta e un lucru bun.
    Dar pe strada D. Zamfirescu de la policlinica spre vechiul „cuib ” sunt multe blocuri cu sute de locatari care nu au un trotuar, oameni circula pe strada printre masinile parcate aiurea, zilnic locatari sunt claxonati si injurati de catre soferi.Acolo nu v-ati gandit la nimic ?
    Pastrati in jurul blocurilor zone verzi de zeci de metri in care toti caini isi fac nevoile ( bineinteles fara sa curete propietari).Avem zona verde in jurul blocurilor, iar cand iesim sa luam o paine sau sa ducem copii la scoala ne punem viata in pericol de fiecare data. Pur si simplu nu ai loc sa mergi cu copilul de mana la scoala pe acea strada, Pui copilul in fata ta sa-l vezi si nu ai decat sa speri ca te-a vazut si soferul ce vine din fata cu faza lunga bineinteles, dar noi avem zone verzi( pline de rahati de caine si de boschetari ).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura