Sport

„Trofeul pionilor”, concurs open de şah rapid la Haţeg

Nicolae Gavrea

În ultima perioadă au fost organizate cursuri de pregătire pentru iubitorii şahului la Deva, Simeria şi Hunedoara, iar acum a venit rândul oraşului Haţeg, care va găzdui sâmbătă, 27 ianuarie, prima ediţie din „Trofeul pionilor”, competiţie care îşi propune să devină tradiţională.

De altfel, şahul prinde tot mai mult teren în judeţ, iar conducerea clubului de specialitate din Deva continuă acţiunile de promovare a acestei discipline sportive în rândul copiilor şi tinerilor din judeţ.
Competiţia programată sâmbătă la Haţeg, în incinta Centrului de tineret Ortho Caffe, de pe strada Bisericilor nr. 15, va fi un concurs open de şah rapid, structurat în două turnee, iar prima rundă este programată de la ora 10.
Primul turneu este destinat seniorilor şi juniorilor şi se va desfăşura pe parcursul a 5 runde în sistem elveţian, timpul de joc fiind de 15 minute/ jucător. Cel de al doilea turneu open se adresează debutanţilor şi elevilor de clasa a IV-a şi se va juca fără ceas; în caz că se va depăşi timpul estimat pentru o partidă, se va folosi varianta ceasului cu timpul de 3 minute/ jucător. Arbitrii turneului vor fi Iuliu Hegeduş şi Daniel Lungu, iar participarea este gratuită.
Câştigătorul turneului open de la categoria seniorilor şi juniorilor va primi din partea organizatorilor trofeul pregătit pentru această competiţie, o medalie şi un premiu, iar ocupanţii locurilor 2 şi 3, câte o cupă şi o medalie. De asemenea, va fi premiat cu trofeu, medalie şi premiu cel mai bine clasat participant care se încadrează în categoria de vârstă U-20 de ani. La turneul adresat elevilor se vor oferi premii surpriză, plus trofeu şi medalie pentru locul 1, cupe şi medalii pentru poziţiille 2 şi 3.
Organizatorii au decis să acorde diplome de participare tuturor participanţilor la această ediţie inaugurală din „Trofeul pionilor” şi premii surpriză. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă după ultima rundă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura