Sport

Trofeul Carpaţilor la tir cu arcul

Nicolae Gavrea

Competiţia naţională organizată de către Federaţia de Tir cu arcul tradiţional, numită Trofeul Carpaţilor, s-a derulat pe parcursul a trei etape, iar fiecare dintre aceste etape s-a desfăşurat în locuri diferite.

Prima etapă, cea care a deschis şi seria din cadrul trofeului, s-a desfăşurat la Acăţari, în judeţul Mureş, etapa a doua a fost programată la Valea Crişului, în judeţul Harghita, iar etapa a treia, considerată finala competiţiei, a fost organizată la Săsciori, în judeţul Alba.
Reprezentanţii clubului devean Castelul din Carpaţi au înregistrat din nou rezultate remarcabile, ei situându-se şi la ediţia din acest an printre favoriţii ccompetiţiei naţionale. Raluca Berceanu s-a clasat pe locul I la etapa de la Săsciori, iar la finalul competiţiei ea s-a situat pe locul I şi la general, după cele trei etape. Denis Gavrilă s-a clasat pe locul I la general, după ce în ultima etapă a câştigat un meritat loc doi, Melinda Fulop s-a situat pe locul doi la general după trei etape, la etapa de la Săsciori fiind a doua la individual, iar tânărul Bogdan Stan a încheiat competiţia pe locul trei la general, în timp ce Cristian Stan a câştigat locul 2 la etapa de la Săsciori-Alba.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura