Tricolor 11 Deva a debutat cu stângul în competiţiile oficiale

2. Tricolor 11 Deva 30 august - pagina 11Ovidiu Mănăstire

Centrul de Excelenţă de la Deva, înfiinţat de Federaţia Română de Fotbal în colaborare cu autorităţile locale din municipiul reşedinţă, a debutat ieri într-o partidă oficială. Echipa antrenată de Dan Stupar şi Marius Sîrbu a fost învinsă, scor 0-3, în prima etapă a seriei de Vest din Liga Elitelor Under 17, de FK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Greşeli taxate de adversar
Mai mici ca vârstă decât adversarii lor, tinerii „tricolori” deveni au plătit tribut lipsei de omogenitate din echipă, deşi au avut un început bun. Echipa din Harghita a deschis scorul în minutul 28 prin Tamas Becze, acesta fiind şi singurul gol al primei reprize. În partea secundă, pe fondul unor greşeli în apărarea gazdelor, FK Csikszereda şi-a mărit avantajul prin Roland Toaso (58), iar Norbert Bartha a stabilit scorul final, în minutul 65. Pentru echipa deveană au jucat  Marinoiu – Ilan (72 Mureşan), Niţă, Vidican (72 Negrea), Cohan (61 Măhălean) – Piper, Nistor (58 Stean) – Sîrbu (41 Popescu), Moldovan, Dobrai – Boştină.

„Mai e mult de lucru!”
Debutul cu înfrângere nu l-a dezamăgit pe antrenorul principal al Centrului de Excelenţă „Tricolor 11” Deva, Dan Stupar, care a precizat că obiectivul primordial al echipei nu sunt rezultatele. „Din păcate, am pierdut acest prim joc, deşi l-am început destul de bine, ne-am creat nişte situaţii bune de gol. S-a văzut diferenţa de vârstă în contactele individuale, am făcut nişte greşeli defensive din care adversarul a şi înscris. Suntem la început de proiect, copiii vin din medii diferite, mai e mult de lucru. Sper ca aceşti copii să crească de la meci la meci, pentru că asta ne dorim în acest proiect. Pentru noi, primordial este acest scop, ca aceşti copii să crească individual, nu urmărim rezultatele, dar, desigur, vrem să-i creştem şi cu o mentalitate de învingători şi ne dorim să câştigăm meciurile”, a spus Dan Stupar. Centrul Naţional de Excelenţă „Tricolor 11” Deva va juca şi astăzi o partidă, de la ora 14.00 urmând să întâlnească tot pe teren propriu echipa CSŞ Lugoj, în prima etapă a seriei 7 din campionatul naţional de juniori B.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare