Actualitate

Trei şoferi beţi şi mai mulţi fără permis

Aceasta este „recolta“ poliţiştilor rutieri hunedoreni din cele două zile de weekend.
Astfel, oamenii legii au prins un tânăr de 26 de ani, din Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din oraş, băut. Individul a acroşat două maşini parcate din cauza vitezei, iar la testare s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,88 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Un alt şofer din Petroşani, de 40 de ani, a fost prins de poliţişti în trafic cu o autoutilitară. În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,79 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Şi la Orăştie a fost descoperit un şofer băut, un bărbat de 32 de ani. Acesta a fost oprit pe poliţişti în municipiu, iar alcooltestul a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Deşi avea carnetul suspendat, un bărbat de 34 de ani, din Haţeg, a făcut o manevră inconştientă chiar în faţa a două echipaje de poliţie.
Oamenii legii se deplasau cu autospecialele de poliţie pe DJ 687A, la ieşirea din oraşul Haţeg, iar un autoturism a intrat în depăşirea autospecialelor, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers. „Drept urmare, cu ajutorul semnalelor luminoase şi acustice, poliţiştii au oprit pentru control autoturismul în cauză, condus de un bărbat de 34 de ani, din oraşul Haţeg. Poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor, că bărbatul respectiv avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat“, a informat IPJ Hunedoara.
Alţi doi tineri au mai fost prinşi circulând fără permis, unul la Petroşani iar altul la Ribiţa. În cazul celui din urmă, poliţiştii au stabilit că mergea cu un ATV neîmatriculat, pe lângă faptul că nu avea permis. Toţi cei depistaţi sunt cercetaţi penal, cum este şi un tânăr de 19 ani, prins de un poliţist aflat în timpul liber. Acesta a observat un autoturism suspect, oprit pe un drum public din comuna Orăştioara de Sus, iar lângă, era un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Beriu. Luat la întrebări, acesta a recunoscut că a condus autoturismul, pe care îl achiziţionase în urmă cu puţin timp, pe DJ 705 A, deşi nu are permis de conducere. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura