Sport

Trei medalii şi noi speranţe pe tatami

11 x 1 mihaela kiss podiumCiprian Marinuţ

Sportivele de la SCM Deva au cucerit o medalie de aur şi două de bronz la Finala Campionatului Naţional de Judo a junioarelor U21 (sub 21 de ani), desfăşurată la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj Napoca, la sfârşitul săptămânii trecute. Şase judoka de la CNS „Cetate” Deva vor participa cu obiectivul de a urca pe podium la etapa Finală a Campionatului Naţional Şcolar de Judo care va avea loc la Sala Sporturilor din Deva, vineri, 25 martie, începând cu ora 9.30.
Un titlu de campioană şi două medalii de bronz
Cea mai valoroasă performanţă pentru SCM Deva la finala Campionatului Naţional de Judo a junioarelor U21 a fost realizată de Mihaela Kiss, sportivă medaliată recent cu argint şi la Cupa Europei, desfăşurată în Turcia. Judoka antrenată de Ramona Enache şi Mugurel Ciuşcă a cucerit titlul naţional la categoria 44 kilograme, după ce a obţinut victorii pe linie în faţa tuturor adversarelor întâlnite. Performanţe de top au mai obţinut Emoke Meszaroş (categoria 63 kilograme) şi Anamaria Dascălu (categoria 78 kilograme), care au obţinut medalii de bronz, după ce au ratat accesul în finalele pentru aur. La un  pas de podium s-a aflat şi Petronela Şincari (ctg. 57 kg), care s-a clasat pe locul cinci, fiind învinsă în finala mică pentru medalia de bronz. „Sunt rezultate bune şi importante care demonstrează că la SCM Deva şi la Centrul Naţional de Judo se lucrează cu seriozitate şi profesionalism pentru pregătirea sportivelor”, a afirmat Mugurel Ciuşcă, directorul SCM Deva. La competiţia desfăşurată la Cluj Napoca au participat 250 de sportivi de la toate cluburile din ţară, iar gazdele de la Universitatea Cluj au cucerit 11 medalii, dintre care şapte de aur, două de argint şi două de bronz.
Speranţe la podium în finala campionatului şcolar
Şase sportivi de la CNS „Cetate” Deva se vor alinia la startul etapei finale a Campionatului Naţional Şcolar de Judo U18 (sub 18 ani), care va avea loc la Sala Sporturilor din Deva, vineri, 25 martie 2016, începând cu ora 9.30. Diana Tamaş (ctg. 70 kg), Raluca Ianc (ctg. 44 kg), Denisa Gearbă (ctg. +70 kg), Andrei Grecu (ctg. 46 kg), Alexandru Cojocariu (ctg. 60 kg) şi Alexandru Ilie (ctg. +90) vor intra pe tatami pentru CNS „Cetate” Deva, însă doar Diana Tamaş este cotată cu şanse la podium. „Toţi cei şase sportivi vor încerca să obţină rezultate cât mai bune, dar numai Diana Tamaş este considerată a fi una dintre favorite la podium la categoria sa”, a spus Daniel Gârbovan, antrenor la CNS „Cetate” Deva. La competiţie sunt aşteptaţi aproximativ 200 de sportivi de la toate cluburile din ţară. Întrecerile se vor desfăşura vineri, iar primii trei clasaţi de la fiecare categorie vor fi răsplătiţi cu premii în bani, cu medalii şi diplome. Competiţia este organizată de CNS „Cetate” Deva cu sprijinul SCM Deva, Inspectoratului Şcolar Hunedoara,  Federaţiei Române de Judo şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura