Trei maşini lovite şi trei răniţi, într-un accident pe DN 7, în Simeria

Sorina Popa

Trei persoane au fost rănite, ieri, în urma unui accident care a avut loc pe DN 7, pe raza oraşului Simeria, în care au fost implicate două autoturisme şi un microbuz în care se aflau nouă persoane.
Inspectorul Radu Cristian Iacob, reprezentantul Biroului Poliţiei Rutiere Simeria, a declarat că accidentul a avut loc, ieri dimineaţă, în jurul orei 9, după ce şoferul unui autoturism nu a acordat prioritate la intrarea de pe o stradă laterală pe DN 7, iar maşina a fost acroşată de un microbuz de transport pasageri, în care se aflau nouă persoane, şapte călători şi doi şoferi.
„În urma impactului, microbuzul a rupt un copac de pe marginea şoselei şi s-a izbit de o poartă, iar maşina a ajuns pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism în care se aflau două persoane. În acest accident, au fost rănite trei persoane, şoferii celor două autoturisme şi un pasager din a doua maşină, care au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Deva“, a declarat Radu Cristian.
Nici unul dintre pasagerii microbuzului, care plecaseră duminică dimineaţa din capitala Italiei, nu a necesitat îngrijiri medicale, aceştia continuându-şi călătoria spre destinaţie cu un alt mijloc de transport, pus la dispoziţie de transportator. Circulaţia în localitatea Simeria s-a desfăşurat pe o singură bandă, alternativ, timp de peste o oră, din cauza accidentului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare