Comunitate

Trebuie demolat şi lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva?

Oana Mihnea04 autostrada

Ca şi când nu ar fi suficient faptul că tronsonul de autostradă Orăştie-Sibiu a trebuit demolat pe o porţiune de 200 de metri, mai nou, se pare că intră în aceeaşi situaţie încă un tronson al autostrăzii A1. De data asta, este vorba de Lotul 2 al autostrăzii de pe tronsonul Lugoj şi Deva.
Aceeaşi soartă
Conform informaţiilor apărute în presa centrală, firma care a executat lucrările la autostrada Orăştie-Sibiu, Salini Impregilo, este cea care construieşte cei aproximativ 28 de kilometri din lotul 2 de autostradă, aflat între Lugoj şi Deva. De aceea, potrivit Capital.ro, având unele suspiciuni privind calitatea execuţiilor realizate de italienii de la Salini Impregilo, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a cerut verificarea a 17 kilometri din lotul 2, care urmează să fie daţi în folosinţă la sfârşitul acestui an. Este posibil să intervină şi aici demolarea, deoarece s-a constatat folosirea de materiale de slabă calitate, ca şi la autostrada Orăştie-Sibiu, susţin cei de la Capital.ro. În urma unei expertize făcute la faţa locului, nu au fost găsite materialele de construcţii prevăzute în proiect, deşi acestea au fost plătite de compania de drumuri. De aceea, s-a cerut o nouă expertiză, întrucât în prima se specifica faptul că trebuie demolată o porţiune de autostradă pentru că s-au constatat lucruri grave.
Patru nereguli
Ca urmare a informaţiilor apărute, CNADNR a dorit să lămurească anumite aspecte. „Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva este un lot în construcţie. În perioada 2.11 – 5.11, Direcţia Calitate din cadrul CNADNR SA şi laboratoarele din cadrul DRDP Timişoara şi DRDP Cluj au fost pe teren pentru a verifica lucrările executate până în prezent, aflate în diferite stadii de execuţie. Laboratoarele au recoltat probe din tronsonul de autostradă executat (materiale puse în operă), precum şi din stocurile de materiale, fiind verificată şi calitatea mixturilor asfaltice utilizate. Până la această dată, lucrările sunt realizate în conformitate cu proiectul de execuţie şi caietul de sarcini, existând un număr de patru note de neconformitate semnalate de către Consultantul care asigură respectarea proiectului de execuţie pe acest contract. În funcţie de rezultatele primite de la laboratoare, cele patru neconformităţi vor fi stinse sau nu. Determinările specifice de laborator, efectuate de către DRDP Timişoara, respectiv DRDP Cluj vor fi analizate, după care vor fi comunicate companiei“, se arată în comunicatul CNADNR.
Deşi există firme specializate, CNADNR SA va monitoriza şi verifica în paralel calitatea lucrărilor executate pe şantierele de autostrăzi şi drumuri naţionale aflate în prezent în execuţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura