Traian Băsescu vine la Deva pentru lansarea candidaţilor PMP
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, se va afla într-o vizită fulger, duminică 3 aprilie, la Deva.
Fostul şef al statului vine la prezentarea candidaţilor pentru alegerile locale din partea PMP Hunedoara, eveniment care va avea loc la Teatrul de Artă din Deva, începând cu ora 11. Ieri, pregătirile pentru vizita fostului şef al statului erau în toi, fiind făcute verificări în clădirea teatrului devean, de către cei de la Serviciul de Protecţie şi Pază.
„Avem confirmarea că va veni la Deva duminică, domnia sa având programate mai multe lansări de candidaţi în judeţele din zonă. Durata vizitei va fi în funcţie de timpul pe care-l va avea la dispoziţie. Noi sperăm că va reveni în campania electorală de la alegerile locale”, a afirmat Mihaela Brate (foto, în stânga), preşedintele PMP Hunedoara. Potrivit aceleiaşi surse, organizaţia judeţeană pe care o conduce are stabiliţi candidaţii pentru 50 din 69 de localităţi din judeţ. Întrebată dacă va candida pentru Primăria Deva, Mihaela Brate a spus că se pregăteşte în acest sens, dar că este dispusă, chiar şi în ultimul moment, să cedeze locul pentru orice alt candidat care vine cu un proiect mai bun. (N.Bumbac)
Cu oua proaspete e voie?
Doar clocite de 2 luni.
Nu pot sa cred ca vine chioru la Deva.
O MUTARE FULGER LA DORIN GLIGOR, VA MERE SA-L BALEASCA CHIORU.