Eveniment

Traficanţii de utilaje, menţinuţi în arest

Grupul interlopilor acuzaţi de trafic de utilaje a fost prezentat, ieri, instanţei, pentru prelungirea arestării preventive.

Cei 16 inculpaţi, printre care se numără campionul naţional la box, Andrei Dărămuş, din Alba Iulia, considerat şi liderul celei de-a doua grupări anihilate, şi temutul interlop Doru Tukacs, din Satu Mare, au fost aduşi încătuşaţi din arestul IPJ Alba, la Tribunalul Hunedoara.

Din cei 16 inculpaţi, nouă au fost reţinuţi la sfârşitul lunii ianuarie, restul fiind încarceraţi din decembrie 2010, pentru constituire şi aderare la grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit procurorilor, aceştia sunt cercetaţi pentru furtul mai multor utilaje din Occident, care apoi erau vândute în Ungaria şi România. Toţi membrii grupării au fost prezentaţi magistraţilor hunedoreni care au decis prelungirea măsurii arestării preventive, pentru cei 16, cu încă 30 de zile. Deoarece inculpaţii au atacat cu recurs decizia Tribunalului Hunedoara, dosarul va fi înaintat Curţii de Apel Alba, care va decide soarta membrilor grupării. (A. Lazăr)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura